Polițiștii din Constanța au deschis o anchetă, după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal din localitatea Valu lui Traian, la ieșirea spre municipiu. Cadavrul bărbatului a fost descoperit ieri, 5 aprilie, anunță publicația CTNews.ro.
Imediat după anunțul potrivit căruia un trup neînsuflețit a fost găsit într-un canal de colectare a apei menajere, la fața locului s-a deplasat o autospecială din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța, acompaniată de o ambulanță.
Pompierii ISU au scos cadavrul bărbatului din canal, urmând ca medicii de pe ambulanță să constate decesul acestuia. Potrivit informațiilor, bărbatul era decedat de cel puțin câteva zile.
În momentul de față nu se știe ce a putut duce la decesul acestuia, pe trupul său nefiind găsite urme de violență. Cu toate astea, polițiștii constănțeni își continuă ancheta pentru a stabili condițiile în care a murit bărbatul.
Victima a fost identificată ca fiind un bărbat în vârstă de 65 ani, care locuiește în localitatea Valu lui Traian.