Unul dintre bogaţii României, Ştefan Poienaru, a intrat în vizorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) dar şi al Direcţie de Luptă Antifraudă (DLAF) şi al altor instituţii ale statului. El este primul mare moşier obligat deja să restituie sute de mii de euro încasaţi necuvenit, potrivit documentelor APIA, dar mai este somat să plătească, în justiţie sau prin documente oficiale, multe alte milioane de euro. Metodele de care sunt acuzate firmele lui Poienaru în documentele organelor statului diferă de la concesionările „cu paravan” până la „umflarea” socotelilor la subvenţii sau luarea cu japca a terenurilor Agenţiei Domeniilor Statului. Toate au însă un numitor comun – bani câştigaţi din „afacerile” cu statul. Ştefan Poienaru a negat acuzaţiile într-un document remis Jurnalului de Investigaţii.
Cel mai recent caz a fost descoperit în urma unor ample controale ale
APIA şi ale echipelor de control de la Ministerul Agriculturii şi acuză
exploatarea, ilegală, potrivit documentelor oficiale, a aproape 1300 de
hectare de teren agricol proprietatea publică a statului.
În 2003,
Agenţia Domeniilor Statului (ADS) a semnat un contract de concesiune, pe
49 de ani, cu o persoană fizică, Corneliu Văleanu, din localitatea
Fetești. Văleanu primea în exploatare un teren de 1897,13 ha, în
perimetrul localității Borcea, județul Călărași. Din acesta, 1.248,97
hectare erau teren agricol, iar Văleanu avea obligația de a întreține şi
suprafața de 504,62 ha teren neagricol (1,46 ha de vegetație
forestieră, 55,84 ha construcții și instalații, 45,08 ha drumuri
tehnologice și de exploatare și 402,25 ha terenuri neproductive care pot
fi amenajate și folosite pentru producția agricolă).
Contractul de
concesiune nu precizează dacă Văleanu are vreo firmă, utilaje sau
bonitate bancară, elemente necesare atunci când atribui 2.000 de hectare
de teren unei persoane fizice care locuieşte în Feteşti, la bloc…
Controlul
a dovedit că Văleanu nu era adevăratul beneficiar al concesiunii, în
spatele său fiind firma Agrofam Prod SRL, condusă de „consăteanul” lui
Văleanu, Ştefan Poienaru.
În 2005, Văleanu a semnat un contract de
asociere cu Agrofam Prod, care privea exploatarea „în comun” a
suprafeţei de teren pusă la dispoziție de Văleanu (a statului, de fapt),
„în scopul obținerii unor producții performante”. Acelaşi contract mai
conţine şi prevederea ca asociatul administrator, Agrofam, să
beneficieze de orice sprijin agricol și eventuale despăgubiri acordate
de stat „conform Legii 381/2002 precum și de alte drepturi financiare
cuvenite ca urmare a exploatării terenului agricol în suprafața de 1897
ha”.
Astfel locatarul de la blocul din Fetești punea la bătaie
terenul agricol luat în concesiune de la ADS, iar firma lui Poienaru
urma să lucreze pământul şi să primească toate subvențiile europene şi
cele româneşti pentru explotarea terenului.
Astfel că Agrofam Prod
SRL a depus la Agenția de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură
(APIA), pe 9 mai 2007, o cerere de plată, pe SAPS 2007 (Schema de plată
unică pe suprafaţă), pentru mai mult de 6.900 de ha teren arabil (la
comunele Borcea, Jegălia şi Unirea). Un an mai târziu s-a emis decizia
de plată, în favoarea Agrofam, de 2,26 milioane de lei. Deşi suprafaţa
era mai mare decât cea concesionată de Agrofam de la ADS, abia pe 8
martie 2013 s-a dispus reanalizarea/reverificarea dreptului de
utilizare/folosinţă pentru suprafaţa de 1.897,13 aflată sub incidența
contractului de asociere şi participaţiune încheiat între Agrofam Prod
SRL şi Cornel Văleanu.
Asocierea, lovită de nulitate
Controlul a stabilit că actul de asociere (valabil până pe 31 august
2017), dintre Agrofam şi Văleanu era lovit de nulitate, în raport cu
ADS,
deoarece „agricultorul de apartament” Văleanu era obligat să exploateze
în mod direct terenurile şi se obligase să nu subconcesioneze
activitatea de exploatare şi să nu încheie contracte de exploatare a
terenului cu alte firme.
Nici legal nu se putea face un astfel de
contract, deoarece normele legii privind regimul concesiunilor
(219/1998) interzic o astfel de practică, după cum au constatat experţii
ADS: „Concesionarul are obligaţia de a exploata în mod direct bunurile,
activităţile sau serviciile publice care fac obiectul concesiunii, fără
a putea subconcesiona unei alte persoane, în tot sau în parte, obiectul
concesiunii”. Regulile europene prevăd sancţiuni duble pentru diferenţa
încasată incorect din subvenţii, dacă aceasta nu depăşeşte 30% din
total. Cum subvenţia încasată pentru cele 1.250 de hectare concesionate
de ADS lui Văleanu reprezintă 22,06% din totalul subvenţiilor încasate
de Agrofam Prod, inspectorii APIA au calculat că firma lui Poienaru este
bună de plată cu 1,72 de milioane de lei, numai pentru 2007, an pentru
care au şi emis titlu executoriu. Devizul total ar putea fi cu mult mai
mare, deoarece firma lui Ștefan Poienaru a încasat ilegal subvenţia, în
condiţiile de mai sus, timp de opt ani (2005 – 2013), caz în care
despăgubirile datorate statului ar depăşi 13 milioane de lei.
Vestul Sălbatic din Bărăgan
O altă firmă controlată de latifundiarul ialomiţean, Agrofam Holding
SRL, a fost prinsă, la sfârşitul anului 2007, că exploatează, fără
niciun fel de documente legale, aproape 1.000 de hectare de teren
agricol proprietate publică a statului.
Agrofam Holding SRL Feteşti a
primit de la ADS, în concesiune, 5.404 hectare de teren aparţinând
fostei IAS Grădiştea. Ulterior, suprafaţa s-a diminuat, prin
retrocedarea terenurilor către foştii proprietari. Suprafaţa exploatată
legal de Agrofam a ajuns la 4.279 de hectare. Pe 18 decembrie 2007, ADS
şi firma lui Poienaru au semnat un proces verbal prin care s-a constatat
diminuarea suprafeţei, dar şi că Agrofam exploata fără acte 991,6
hectare de teren ale statului. „Reprezentantul SC Agrofam Holding SRL,
administrator dr. ing. Poienaru Ştefan, recunoaşte diminuările de
suprafeţe şi recunoaşte că suprafaţa de 991,58 ha a fost exploatată de
SC Agrofam Holding SRL, considerând că face parte din contractul de
concesiune nr. 79/2000 şi solicită adăugarea acestei suprafeţe la
contractul de concesiune”, se arată în procesul verbal.
Ca în Vestul
Sălbatic, Agrofam nu numai că a continuat să exploateze terenul ocupat
ilegal, dar a dat şi statul în judecată, pentru a-l obliga să
„legalizeze” neregula, prin concesionarea terenului ocupat ilegal. Firma
lui Poiearu a pierdut procesul în 2012. Înalta Curte a hotărât, irevocabil,
că firma lui Poienaru nu are niciun drept asupra suprafeţei ocupate cu
forţa. „Împrejurarea că reclamanta ar fi fost în eroare cu privire la
amplasarea în teren a acestor suprafeţe, pe care le-a considerat fără
niciun temei ca făcând parte din contractul său de concesiune, nu este
de natură a-i conferi acestuia vreun titlu asupra terenurilor”, au
consemnat judecătorii. Acum Agrofam se judecă cu ADS, să nu plătească
daune pentru exploatarea ilegală. Procesul are termen în luna februarie
la Curtea de Apel Bucureşti, unde ADS a făcut apel după ce judecătorii
din Ialomiţa au scos-o „basma curată” pe Agrofam Holding.
Tot pentru
terenul concesionat de la ADS, potrivit documentelor, sereleul lui
Poienaru ar fi încasat subvenţii ilegale, inclusiv europene, de la APIA,
raportând că ar fi lucrat suprafeţe agricole mai mari, chiar şi cu
1.000 de hectare. Firma lui Poienaru ar fi „adăugat” la socoteală 930,06
hectare (pentru anul 2007), 1.148,57 ha (pentru 2010) şi 1.125,59
pentru anul 2011. Sumele pentru care APIA o consideră bună de plată pe
firma „moşierului” din Feteşti depăşesc cu mult 10 milioane de lei,
inclusiv pentru 2008 şi 2009, bani pentru care APIA trebuie să
„execute”, legal, firma lui Poienaru.
Poienaru acuză abuzurile APIA
Contactat telefonic, încă din data de 6 decembrie 2013, Ştefan
Poienaru a refuzat să răspundă întrebărilor noastre, cerând să i le
trimitem în scris.
Deşi i le-am trimis imediat după convorbirea telefonică, el nu a vrut
să ne răspundă decât după întrebările scrise pe care i le-am expediat,
suplimentar, pe 27 ianuarie 2014.
„Apreciem preocuparea d-voastră
privind legalitatea obţinerii de fonduri europene şi naţionale în
agricultură şi în mod particular de către societatea noastră, SC Agrofam
Holding SRL. Referitor la acest lucru, vă asigurăm că societatea
noastră a fost verificată de instituţiile abilitate, respectiv Direcţia
Naţională Anticorupţie – Structura Centrală Bucureşti şi Departamentul
pentru Luptă Antifraudă (DLAF), iar concluziile acestora se regăsesc în
Rezoluţia DNA nr. 285/P/2012 din luna septembrie 2012. Suntem în faţa
unei situaţii de lucru judecat de către singurele instituţii abilitate
în a se pronunţa asupra legalităţii obţinerii subvenţiilor europene. Ca
atare, toate actele administrative emise de APIA – Centrul Judeţean
Călăraşi sub coordonarea lui Bogdan Dumitraşcu, nu reprezintă decât
abuzuri administrative, fapte ce au fost sesizate către organele
abilitate. În această situaţie, investigaţia d-voastră de până acum o
considerăm părtinitoare şi neprofesionistă”, ne-a comunicat Ştefan
Poienaru.