Primarul Sectorului 3 al Capitalei este cercetat, oficial, de procurorii anticorupție.

Chiar Robert Negoiță a confirmat aceasta astăzi, când a detaliat că i s-au impus o serie de interdicții.

Edilul din Sectorul 3 a făcut în această dimineață un live pe Facebook, în fața Școlii Gimnaziale „Victor Brauner”, prima construită în Capitală după 1989, ocazie cu care a mulțumit „din suflet” pentru mesajele de susținere primite, mesaje care l-au ajutat și îl ajută „enorm”.

Nu-i un moment ușor. (…) Mesaje, sesizări, reclamații – pot să preiau. Dar nu mă mai pot implica direct în rezolvarea acestor probleme, din cauza faptului că am interdicție. În realitate, un procuror a dispus suspendarea mandatului meu și interzicerea exercitării funcției pe care o ocup în mod legal, în urma votului de acum un an și ceva.

Vom regla lucrurile acestea, sper eu săptămâna viitoare în instanță, și sper din suflet ca lucrurile să reintre în normal. Încă o dată vă mulțumesc tuturor pentru susținere și pentru mesajele plăcute pe care mi le-ați trimis. Vă doresc o zi frumoasă!”, spune Robert Negoiță.

Acesta a fost plasat ieri sub control judiciar pe cauțiune și are interdicție de a exercita funcția de primar, potrivit unor surse judiciare. Măsurile au fost dispuse în dosarul în care edilul este cercetat de Direcția Națională Anticorupție pentru fapte asimilate celor de corupție.

Adică „suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2017–2025, a unor infracțiuni asimilate celor de corupție.
Faptele investigate ar fi fost comise de funcționari publici, cu sprijinul unor complici și vizează lucrări de construire și asfaltare a mai multor străzi din Sectorul 3 al municipiului București, ce ar fi fost realizate fără documente legale
”, transmitea DNA.

Pe scurt, Negoiță este cercetat pe motiv acuzat că ar fi asfaltat ilegal o stradă aflată pe terenul firmei familiei sale. Ieri, Robert Negoiță a admis că nu toate lucrările s-au făcut cu respectarea legii, însă a punctat că nu a favorizat pe nimeni.

Noi nu putem să ne facem treaba în mod legal și corect cu exproprieri și cu toate cele și cu documentație de urbanism. Chiar și așa, cetățenii, pe bună dreptate, ne solicită lucrurile astea. Dar să ne înțelegem nu am făcut un favor celor cărora le-am ocupat terenuri cu drum public și le-am făcut un deserviciu, pentru că am construit într-adevăr drum public pe proprietate privată, fără să plătim niciun fel de despăgubiri (…)

Nu i-am construit fratelui meu niciun drum public. Am construit drumuri publice pentru Sectorul 3, liber să fie folosit de orice cetăţean”, a explicat Negoiță.

În vârstă de 54 de ani, Negoiță este membru PSD din 2004, iar în 2012 a fost ales prima oară primar pe listele acestei formațiuni. În august 2022, acesta a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, legat de contractul de salubritate încheiat cu Rosal Group. Dosarul, aflat pe rolul Curții de Apel București, încă se judecă.

Articolul precedentPrimărița din Craiova, contre cu ministrul Apărării pe tema unui… radar