Sursa foto: Descoperă.ro
Sursa foto: Descoperă.ro

O bombă de aviație a fost descoperită în mijlocul orașului Galați.

O echipa de pirotehniști a ridicat obiectul și l-a transportat într-un depozit de muniție, relatează Mediafax, citat de publicaţia Descoperă.ro.

Incidentul a avut loc în cursul zilei de vineri, pe un bulevard al orașului Galați. Descoperirea elementului de muniție a coincis cu mai multe activităţi locale, în zonă desfăşurându-se o lucrare de modernizare a infrastructurii.

Prin urmare, obiectul a fost descoperit pe un șantier din oraşul Galaţi, mai mulţi specialişti fiind chemaţi pentru investigaţii.

Specialiștii chemați la fața locului au constatat că este vorba despre o bombă din cel de-Al Doilea Război Mondial

Conform cotidianului Viaţa Liberă Galaţi, lucrările de reabilitare efectuate pe bulevardul George Coșbuc, în zona intersecției de la Patinoar, au scos la iveală un proiectil de mari dimensiuni. Acesta a fost găsit sub carosabilul arterei.

Echipele de muncitori au găsit elementul de muniție vineri, 4 februarie, și au apelat, de urgență, numărul 112.

Obiectul nu a reprezentat un pericol, urmând a fi distrus de către echipele specializate, în depozitul ISU

În urma verificării, echipa pirotehnică a constatat că elementul de muniție este o bombă de aviație LESTATA, din timpul celui de-al doilea război. Aceasta nu prezenta pericol. Elementul de muniție a fost ridicat și transportat în depozitul ISU”, au anunțat reprezentanții ISU, conform sursei citate.

Elementul, a cărui vechime datează de mai bine de şapte decenii, va fi distrus în poligonul pirotehniștilor.

Articolul precedentMinistrul Bogdan Aurescu, despre OCDE: „Reprezintă un loc unde vrei să te afli”
Articolul următorGabriela Firea solicită aducerea în țară a copilului internat în Danemarca
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time