Ministrul Bogdan Aurescu, despre OCDE: „Reprezintă un loc unde vrei să te afli”

Mathias Cormann, secretarul general al Organizaţiei, a făcut o vizită oficială în țara noastră la sfârșitul lunii ianuarie.

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, duminică,  la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, că Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) reprezintă un „club extrem de select a celor mai puternice economii din lume”, iar pentru ca România să facă parte din această organizație e nevoie de elaborarea unui plan de negociere a aderării efective.

Demnitarul a spus că acest lucru va fi elaborat de secretariatul Organizației și speră ca până în vară să înceapă efectiv procesul de negociere a aderării.

„Este un proces similar cu procesul negocierii aderării la Uniunea Europeană, numai că acolo existau capitole de negocieri, aici sunt un fel de repere care trebuie să fie îndeplinite”, a declarat Aurescu, potritiv news.ro.

Aurescu: „Vor fi câţiva ani în care vom parcurge acest proces de negociere”

Totodată, ministrul de Externe a mai precizat că țara noastră a făcut mai multe progrese ce va ajuta foarte mult în acest proces de aderare. Cu toate acestea, Aurescu a declarat că vor fi câțiva ani în care România va parcurge acest proces de negociere.

„România a fost considerată, dintre toate statele candidate, cel mai avansat candidat din punct de vedere tehnic şi asta ne va ajuta, cu siguranţă, foarte mult în procesul de negociere. Vor fi câţiva ani în care vom parcurge acest proces de negociere, nu există un termen limită pentru asta, dar totul depinde de noi, cât de repede putem să progresăm pe aceste repere”, a mai spus Bogdan Aurescu.

De asemenea, ministrul de Externe a vorbit și despre trupele de la granițele Ucrainei, acesta precizând că doar Putin știe de ce Rusia forțează un conflict în Flancul Estic.

Aurescu e de părere că desfășurarea soldaților ruși la granița cu Ucraina a început încă din martie-aprilie a anului trecut, menționând că în momentul actual, Occidentul încearcă să încheie două tratate cu Rusia.  

„Găsim propuneri în care, fără îndoială, pun sub semnul întrebării elemente fundamentale ale ordinii de securitate internaţională, ale ordinii de securitate europeană existente”, a spus Aurescu.

Ministrul de Externe a mai precizat că NATO și aliații încearcă, în continuare, să  obțină o dezescaladare a situației din Est care a devenit îngrijorătoare pentru toată lumea.

Nicolae Ciucă, despre studiul lansat de OCDE: „Reprezintă un instrument util”

Articolul precedentCei doi copii din Neamț care au căzut în râul Bistrița au murit
Articolul următorBombă de aviație, descoperită în mijlocul orașului Galați
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.