Tanczos Barna a declarat joi, într-o conferință de presă, că anul acesta nu va exista o taxă auto sau taxă de primă înmatriculare. De asemenea, ministrul Mediului a anunțat că se lucrează la eficientizarea programului Rabla pentru versiunea 2022-2024.
„În 2022 sigur nu va exista o taxă auto, taxă de mediu sau taxă de primă înmatriculare. Printre altele, din acest motiv, de câteva săptămâni bune lucrăm la eficientizarea programului Rabla. În câteva ore, câteva zile, adică săptămâna aceasta se finalizează programul Rabla pentru versiunea 2022-2024. Am promis asociaţiilor de profil o predicitibilitate”, a afirmat ministrul Mediului, relatează news.ro.
Modificări la programul Rabla
De asemenea, Tanczos Barna a mai spus că există măsuri de încurajare a celor care doresc să achiziționeze autoturisme noi pentru a susține industria autohtonă.
„În momentul de faţă nu există măsuri de descurajare, există măsuri de încurajare a celor care vor să cumpere maşini noi, inclusiv pentru a susţine industria autohtonă, producţia autoturismelor din România”, a mai spus ministrul Mediului.
Totodată, demnitarul a mai vorbit și despre interzicerea centralelor individuale de apartament, precizând că acest lucru se va face treptat, „nu de azi pe mâine.” De asemenea, ministrul a anunțat că nu vor exista intervenții pe centralele individuale deja instalate în apartamente. „Vom propune o limitare a acestor soluţii individuale la nivel de apartament doar în construcţiile noi”, a spus Tanczos Barna.
Totodată, ministrul Mediului a precizat că implementarea va fi una graduală deoarece există în momentul de față multe investiții „deja pornite, aflate în execuție pe metodele vechi.”
„Acolo retroactiv nu poate să intervină legiuitorul în niciun caz, dar pentru viitor trebuie să facem un prim pas. Un prim pas de normalizare a acestor chestiuni de urbanism în primul rând”, a mai spus ministrul.
Mai mult, demnitarul a susținut că urbanismul înseamnă planificare pe termen mediu și lung, dar și respectarea unor condiții raționale, de exploatare durabilă.
„Dacă ele lipsesc, apar problemele. Cu poluarea apar problemele, apar problemele cu asigurarea energiei electrice, apar problemele cu gestionarea apei reziduale sau asigurarea apei potabile în aceste cartiere. Trebuie să facem primul pas”, a concluzionat Tanczos Barna.