Cîțu dă asigurări că nu se vor introduce taxe noi

Premierul a declarat, de asemenea, că își dorește ca școlile fizice să fie redeschise cât mai curând, raportat la situația epidemiologică, însă

În cadrul brifingului ședinței de Guvern de la Palatul Victoria, premierul Florin Cîțu a vorbit, printre altele, și despre două dintre cele mai arzătoare două subiecte ale perioadei: redeschiderea școlilor, însă și cheltuirea banului public în raport cu viitoarele taxe. Referitor la taxe, premierul a declarat că, în momentul de față, există în derulare o analiză în premieră ce vizează bugetul, astfel că, în urma acesteia se urmărește cheltuirea banului public în mod responsabil. De asemenea, Cîțu a adăugat că în anul 2021 nu vor exista taxe suplimentare celor deja existente.

Florin Cîțu, după ședința de guvern

„Este o analiză pe care nu am văzut să o mai facă cineva înainte de buget. Banii publici nu vor mai fi cheltuiți aiurea. Vreau să bugetăm acele proiecte care pot fi făcute, nu povești. În 2020 am reușit un record, investițiile sunt la un nivel record. Această bugetare din acest an va dura mai mult, dat veți vedea că va avea un impact pozitiv pentru economie. Mediul economic are din partea mea predictibilitate. Am spus că nu vom modifica Codul Fiscal și nu vom introduce noi taxe”, a declarat Florin Cîțu.

Cât despre redeschiderea școlilor, subiect fierbinte pe ordinea de zi, premierul Cîțu a declarat că a avut o discuție cu liderul UDMR Kelemen Hunor, cât și cu liderul USR Dan Barna, adăugând că își dorește, la rândul său, ca învățământul să revină la normal într-un timp cât mai scurt.

„Am avut o discuție cu domnul Hunor, cu domnul Barna. Și eu vreau să redeschidem școlile, restaurantele. Dacă nu ar fi problema pe sănătate, aș vrea să fie redeschise. Important ca pe lângă campania de vaccinare, să avem și reducerea efectelor epidemie. Sunt orașe în care nu mai sunt cazuri. Putem redeschide școlile pe 8 februarie, dacă păstrăm acest trend de scădere”, a mai spus Florin Cîțu.

Cu toate astea, Guvernul condus de Florin Cîţu a adoptat o ordonanţa de urgenţă prin care se prelungește dreptul ministrului Educaţiei de a suspenda cursurile fizice până pe data de 8 februarie 2021.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentGunoiul sibienilor, mai scump cu peste 300%
Articolul următorFostul președinte Băsescu este convins că Trump „se pune pe el deasupra intereselor ţării lui”
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.