Au început lucrările de construcție a celui mai mare radiotelescop din lume

Vor fi instalate aproximativ 200 de antene parabolice și peste 131.000 de antene mici, de dimensiunea unor brazi de Crăciun. 

Square Kilometre Array (SKA), cel mai mare radiotelescop din lume, va intra luni faza de construcţie, urmând să fie finalizat, în 2028, potrivit digi24.ro. Instalația, care va avea sediul în Marea Britanie, va efectua cele mai precise teste ale teoriilor lui Eistein și va căuta extratereștri.”Acesta este momentul în care totul devine real. A fost o călătorie de 30 de ani. Primii zece ani au fost dedicaţi dezvoltării conceptelor şi ideilor. Al doilea deceniu a fost dedicat dezvoltării tehnologiei. Iar apoi, ultimul deceniu a fost dedicat proiectării detaliate, asigurării amplasamentelor, obţinerii acordului guvernelor pentru a înfiinţa o organizaţie de tratat (SKAO) şi pentru a furniza fondurile necesare pentru a începe”, a declarat profesorul Phil Diamond, directorul general al Organizaţiei SKA.

Vor fi instalate aproximativ 200 de antene parabolice și peste 131.000 de antene mici, de dimensiunea unor brazi de Crăciun. 

Reţeaua de telescoape va fi de opt ori mai sensibilă decât telescoapele actuale și va cartografia cerul de 135 de ori mai rapid. SKA va putea detecta semnale radio din trecutul foarte îndepărtat al Universului, inclusiv de acum 13 miliarde de ani, în primele sute de milioane de ani de după Big Bang. 

Una dintre marile misiuni ale SKA va fi de a urmări întreaga istorie a hidrogenului, cel mai cunoscut element din Univers. Directorul proiectului a declarat că observatorul „va defini următorii cincizeci de ani pentru radioastronomie, urmărind nașterea și moartea galaxiilor, căutând noi tipuri de unde gravitaționale și extinzând limitele a ceea ce știm despre Univers (…) ar putea chiar să răspundă la cea mai mare întrebare dintre toate: suntem singuri în Univers?”. Un astronom a declarat că radiotelescopul fi capabil să detecteze un telefon mobil din buzunarul unui astronaut care s-ar afla pe Marte, la 225 milioane km de Terra. Instalarea primelor antene începe în regiunea Wajarri din Australia și vor începe lucrările și în regiunea Karoo din Africa de Sud. Primul moment de referință ar trebui să fie în 2024, când patru antene parabolice din Australia vor putea intra în legătură cu șase antene în Africa de Sud, pentru a forma un observator astronomic incipient care va fi apoi dezvoltat mai departe.

90.000 de copaci plantați pentru înființarea primei păduri comunitare din România



















Articolul precedent 90.000 de copaci plantați pentru înființarea primei păduri comunitare din România
Articolul următorTunuri date banului public prin furturile de motorină. La flota de la Dunăre au dispărut 120 de tone de motorină în 21 de zile