În decembrie, fanfara „Muzica Apelor” revine și are un program deosebit

Instrumentiștii constănțeni vor prezenta un program muzical special, care va include muzică tradițională, specifică sărbătorilor de iarnă, acompaniată de celebre valsuri și marșuri militare.

Fanfara Muzica Apelor

Constănțenii se vor putea bucura, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, de momente muzicale de neuitat oferite de fanfara ” Muzica Apelor”, a anunțat conducerea companiei RAJA Constanța. Astfel, în cursul lunii decembrie, cea mai așteptată luna a anului, cei 25 de instrumentiști constănțeni vor oferi un program muzical special, care va include muzică tradițională, specifică sărbătorilor de iarnă, acompaniată de celebre valsuri și marșuri militare. Locuitorii de toate vârstele sunt invitați să asculte și să vadă concertele deosebite ale fanfarei care va da tonul veseliei pe portative.

Sunetele alămurilor vor putea fi auzite în spațiul unor centre comerciale din oraș, dar și în aer liber, la Târgul de Crăciun, amenajat în acest an în parcul de la Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski”

.Concertele fanfarei “Muzica Apelor” vor debuta vineri, 9 decembrie, la ora 16.00, în incinta Vivo Shopping Center, și vor continua sâmbătă, 10 decembrie, ora 16.00, la Târgul de Crăciun (TNOB). Constănțenii sunt așteptați duminică, 11 decembrie 2022, ora 16.00, la Galeriile Comerciale Tom – Carrefour și, din nou vineri, 16 decembrie 2022, ora 16.00, tot la Galeriile Comerciale Tom – Carrefour.

Concertele vor mai avea loc sâmbătă, 17 decembrie, ora 16.30 la Târgul de Crăciun (TNOB) și respectiv duminică, 18 decembrie 2022, ora 16.00 , la Vivo Shopping Center

„Fanfara constănțeană excelează prin muzica pe care o promovează. La fiecare concert, refrenele de odinioară, din repertoriul național și internațional, pătrund cu duioșie în sufletele oamenilor, artiștii reușesc să redea zâmbetul pe buze și să impresioneze audiența prin măiestria interpretării”, a comunicat compania RAJA Constanța.


SURSĂZiarul de Investigații
Articolul precedentTunuri date banului public prin furturile de motorină. La flota de la Dunăre au dispărut 120 de tone de motorină în 21 de zile
Articolul următorMinistrul Familiei, Gabriela Firea, prezentă la „Dreptul de a fi dezinstituționalizat”: „Să găsim cele mai bune soluții pentru copii”