Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție l-au prins în plasă pe un polițist din județul Giurgiu, care timp de mai mulți ani a coordonat o afacere obținând venituri ilegal, chiar și din fonduri nerambursabile. Nicolae Marius Pencea, care la data faptelor era subcomisar de poliție în cadrul IPJ Giurgiu – Serviciul Rutier, este acuzat de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
În dosar mai inculpate alte două persoane, precum și societatea de care se folosea polițistul Pencea, care va răspunde pentru folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. Unul dintre inculpați este administratorul SC Gabimar Trans S.R.L., acuzat de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, precum și un un administrator al altei societăți comerciale, pentru complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 2013 – martie 2019, inculpatul Pencea Niculae Marius ar fi controlat ca un adevărat administrator societatea SC Gabimar Trans S.R.L, înființată pe numele mamei sale, și ar fi efectuat operațiuni financiare ca acte de comerț în sensul legii, incompatibile cu funcția deținută, respectiv cu statutul de ofițer de poliție. Concret, de la înființarea societății comerciale mai sus menționate – mai 2013, inculpatul ar fi întreprins, printre altele, următoarele activități pentru realizarea obiectului de activitate al firmei:
- negocierea, încheierea și urmărirea contractelor de prestări servicii/închirieri utilaje,
- participarea în numele și pe seama inculpatei SC Gabimar Trans S.R.L. în cadrul procedurilor de achiziție publică derulate de autorități contractante de pe raza județului Giurgiu, îndeosebi a municipiului Giurgiu,
- reprezentarea societății comerciale în fața Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia.
Ca urmare a acestei conduite, ofițerul de poliție ar fi obținut, pentru sine și pentru altul, sume de bani, bunuri, foloase necuvenite provenite din încasările și dividendele societății (profitul total declarat obținut pentru perioada 2013-2019 fiind de 601.629 de lei), cât și alte foloase similare, (decontarea din veniturile societății a combustibilului consumat pentru deplasările cu autoturismul personal).
În perioada iulie 2018 – februarie 2019, în contextul unui proiect finanțat din fonduri europene – „Diversificarea activității S.C. GABIMAR TRANS S.R.L. prin achiziția de utilaje”, inculpatul Pencea Niculae Marius și administratorul de drept al SC Gabimar Trans S.R.L, beneficiind de ajutorul celui de-al treilea inculpat, ar fi depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia mai multe documente false și inexacte, întocmite chiar de ei, în scopul asigurării îndeplinirii cerințelor și condițiilor de eligibilitate.
Prin aceste demersuri S.C. Gabimar Trans S.R.L. ar fi obținut pe nedrept 842.161 lei, reprezentând fonduri nerambursabile.
În cauză, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 807.330 lei.
În cauză, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile, imobile și părți sociale ce aparțin inculpaților”, precizează procurorii DNA.