Astăzi, 5 octombrie, ministrul Mediului din România a precizat că a adoptat Strategia Națională pentru Păduri 2030, descriind acest eveniment ca ”un pas istoric”.
Potrivit declarațiilor făcute de Tanczos Barna, această nouă strategie aduce numeroase schimbări de viziune în gestionarea pădurilor.
Ministrul Mediului explică necesitatea adoptării Strategiei Naționale pentru Păduri 2030: ”Trebuie să întărim capacitatea de protecție a pădurii, în această perioadă critică, în ceea ce privește schimbările climatice”
”Trebuie să avem mai multă pădure și să avem păduri mai reziliente în fața schimbărilor climatice, este unul dintre scopurile pe care și le propune strategia pentru păduri. Pe de altă parte, trebuie să asigurăm în continuare sursa de lemn pentru populație și pentru economie”, a transmis Tanczos Barna, prin intermediul unui comunicat publicat pe contul de Facebook.
Este esențială o administrare corectă și de durată a pădurilor din România
Ministrul a mai precizat că lemnul este o resursă regenerabilă, o resursă care exploatată durabil poate să aducă o contribuție semnificativa inclusiv la creșterea economica națională.
În același context, ministrul Mediului a ținut să adauge că această nouă strategie pune accent pe susținerea și stimularea administrării corecte a pădurilor, pe stimularea unui comportament responsabil din partea proprietarilor de păduri.
”Totodată, trasabilitatea lemnului și transparența activității din domeniul silvic rămân acțiuni prioritare”, a conclus ministrul Mediului din România.