Primarul Clujului, care s-a poziționat clar de partea premierului Florin Cîțu în competiția internă pentru șefia PNL, a comentat recent ultimele declarații „belicoase” ale actualului președinte al liberalilor, admițând că există similitudini cu discursul pe care, cândva, îl rostea Liviu Dragnea.
În urmă cu câteva zile, Orban a vorbit despre „presiunile din exteriorul PNL”, făcând referire la faptul că anumite „forțe” din afara partidului „își bagă coada de două luni în democraţia internă”, de când a început cursa dintre el și pemierul Florin Cîțu. Ludovic Orban a avut un discurs de zile mari, acuzând că se folosesc „instrumente nedemocratice”, se „sucesc mâni la spate”, se „arată pisica”, și se „umblă la scheletele din dulap”.
Orban a comparat chiar lupta internă din PNL cu bătăliile istorice: „Exact ca la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, indiferent câţi vor fi în jurul meu, voi da bătălia până la capăt şi voi da bătălia cu toată forţa pe care o am, voi da bătălia pentru Partidul Naţional Liberal, voi da bătălia pentru România”.
Firește, afirmațiile lui Orban au fost făcute într-un fief care îl susține, la Vrancea, însă vorbele sale nu au rămas netaxate de cei care pot privi lucid ceea ce se întâmplă în partid.
Și, după cum era de așteptat, lămuriri au venit și prin vocea lui Boc, aflat în tabăra opusă. Acesta a afirmat că nu există ceea ce sugerează Orban, ci pur și simplu este vorba despre „o competiție deschisă între doi colegi și atât”.
„Probabil că domnul președinte Orban încearcă să dea o doză de victimizare ca strategie de campanie bănuiesc, pentru că alt argument nu există, însă această competiție se va încheia în 25 septembrie.
Cred că premierul Cîțu va câștiga și președinția PNL. Este părerea mea, a unuia care îl susține. Este o competiție internă a PNL care n-are legătură nici cu punerea în pericol a guvernării țării, pentru că țara merge mai departe.
Nu avem informații, eu și colegii care îl susțin pe premierul Cîțu, despre așa ceva. N-are cum să fie așa ceva. România cred că a depășit de multă vreme perioada în care asemenea metode măcar erau enunțate. Am trecut într-o perioadă în care transparența și respectul față de instituțiile statului, care trebuie să-și facă datoria. Competiția politică este una, partea care ține de funcționarea instituțiilor statului este alta. Cele două nu au niciun fel de legătură.
Când am menționat ideea de victimizare (…) fostul premier Ludovic Orban, actual președinte al PNL, în cadrul competiției interne încearcă strategia de victimizare tip fost președinte PSD, care s-a demonstrat și atunci și acum că nu are succes. Românii vor să vadă proiecte. Realitatea crudă este aceea. Ludovic Orban a pierdut în calitate de președinte ultimele alegeri.
Politica este pe voturi, nu pe victimizări. Un partid se legitimează și un președinte duce mai departe corabia dacă câștigă bătăliile politice și electorale. Domnul Orban este un foarte bun președinte de Cameră și e bine că e acolo, dar are nevoie partidul de continuarea și trecerea partidului la nivelul următor prin prestația premierului Cîțu”, a explicat Boc la Digi 24.