Un proiect de lege ar putea intra în vigoare pentru a pedepsi incendierea ilegală a deşeurilor.
Proiectul ar putea modifica pedepsele pentru arderile ilegale, iniţiatorul fiind senatorul USR Dragoș Popescu.
Infracţiunea se va putea pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Există, de asemenea, şi varianta aplicării amenzilor
Conform declaraţiilor oferite de iniţiator, în cazul în care acest proiect de lege va fi adoptat, acesta va ajuta autoritățile să lupte mai eficient împotriva celor care ard și îngroapă ilegal deșeurile, atentând la sănătatea românilor.
Acesta a adăugat faptul că, în urma analizelor efectuate, la nivelul României, peste 29.000 de oameni mor prematur. Decesele se înregistrează anual şi survin din cauze asociate poluării.
În România, incendierea ilegală a deşeurilor nu este pedepsită corespunzător
Într-o postare publicată pe pagina de Facebook, reprezentanţii USR-PLUS au precizat că, din 2019 şi până în prezent, au fost arse peste 870 de tone de deșeuri. Arderile au avut loc mai ales în București și localitățile ilfovene.
Analiza se bazează pe datele obţinute de la ISU București-Ilfov.
Într-un singur an, au fost aplicate doar 6 sancţiuni
Cu toate astea, Poliția Județeană Ilfov a raportat 186 de intervenții privind arderile de deșeuri, de la începutul lui 2020 până în septembrie 2021. Totuşi, au fost aplicate doar 6 sancțiuni și 2 dosare penale, doar pentru arderi de cabluri și cauciucuri.
„Arderile ilegale de cabluri, cauciucuri și alte materiale pentru recuperarea metalelor au atins dimensiuni industriale. Trebuie să înțelegem că ori luăm măsuri drastice imediat, ori ne asumăm otrăvirea lentă a oamenilor din multe zone„, a declarat Dragoș Popescu, potrivit Radio Eco Natura.
Proiectul de lege vizează completarea art. 98, alin. (2) al Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului.