La masa discuțiilor de la Glasgow au fost absenți liderul Rusiei și Chinei, chiar dacă guvernele celor două state au un rol cheie în lupta împotriva schimbărilor climatice.

Într-un mesaj transmis de către președintele Rusiei, Vladimir Putin a amintit că țara lui deține 20% din pădurile lumii. Mai mult, el a precizat că Rusia se va baza pe resursele ecosistemelor forestiere pentru absorbția dioxidului de carbon. Altfel spus, Putin a dat asigurări că până în 2060 se va construi o economie cu emisii zero.

Președintele Xi Jinping a trimis doar o scrisoare liderilor mondiali. Președintele Chinei își arată solidaritatea și implicarea în lupta cu schimbările climatice.  Ministrul chinez de Externe, Wang Wenbin, a precizat că Beijingul dorește să coopereze cu țările pentru salvarea Pământului și a climei, relatează G4media.ro.

Vorbe multe, fapte puține

În urmă cu doi ani, emisiile totale de gaze cu efect de seră au fost de aproape 60 de gigatine de CO2. Mai mult, responsabile pentru jumătate din emisiile naționale de gaze care alterează clima sunt sectoarele producției de energie și transporturi. China se află pe primul loc în ceea ce pricește emisiile de gaze cu efect de seră. Locul doi e urmat de Statele Unite ale Americii, iar Rusia se situează pe locul cinci, după Uniunea Europeană și India.

La summit s-a discutat de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030, față de nivelurile din 1990. Potrivit unui raport ONU, emisiile de gaze vor cunoaște o scădere cu 12 % în 2030 față de 2010. Mai mult, liderii mondiali întruniți la Glasgow au discutat și despre limitarea creșterii temperaturii medii globale la 1,5 grade Celsius. Ceea ce necesită o reducere cu aproape 45 % a emisiilor de dioxid de carbon în următorii nouă ani. Dacă acest teermen nu va fi respectat, emisiile de gaze riscă să crească cu 16% până în 2030.

Președintele României, Klaus Iohannis, a fost prezent la întâlnirea de la Glasgow, ce s-a ținut între 1-2 noiembrie. Șeful statului a precizat că România se va implica activ pentru stoparea încălzirii globale.

România nu are o strategie naţională actualizată privind schimbările climatice

Articolul precedentTermenul pentru ridicarea tichetelor de masă pentru cei vaccinați a fost prelungit
Articolul următorCoșmarul salubrizării din Hunedoara. Supercom-ul lui Ciuclea, plătit din banii publici ca să inunde terenuri din Deva și Simeria cu „zeamă de gunoaie”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.