Mult așteptatul vot pentru rezilierea contractului dintre ADI Deșeuri Prahova și Rosal Ploiești a fost amânat. Ședința ADI Deșeuri în care ar fi trebuit votată rezilierea contractului s-a încheiat fără vot, din lipsă de cvorum. O nouă încercare va avea loc pe 13 octombrie. Atunci nu va mai fi aplicat criteriul privind cvorumul și vor putea vota doar primarii prezenți la ședință. 

Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, le-a transmis primarilor să nu se teamă „să rupă pisica”.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriat pentru Managementul Deşeurilor Ploieşti – Prahova” a derulat două şedinţe cu reprezentanţii primăriilor. La una au participat edilii din localităţile reunite în sectoarele 3, 4 şi 5. La cea de a doua autorităţile din zona 2-6, în care se află şi municipiul Ploieşti. 

În cazul primelor trei sectoare, care cuprinde 50 de localităţi, era solicitată o decizie cu privire la notificarea de reziliere cerută de Rosal. Pentru sectorul Ploieşti şi împrejurimi, rezilierea este cerută de autorităţi, din cauza neexecutării corespunzătoare a serviciului şi a neplăţii redevenţei din 2020. În ambele cazuri discutăm despre aceeaşi firmă de salubritate, Rosal.
Reprezentanţii asociaţiei au decis să convoace şedinţe noi, pe 13 octombrie, când nu se mai aplică acelaşi criteriu legat de cvorum.

Conform statutului asociaţiei, pentru a supune la vot o reziliere de contract e nevoie ca la prima şedinţă să fie prezenţi toţi membrii cu drept de vot în sectorul respectiv.

Dacă se constată că nu există cvorum poate fi convocată o nouă şedinţă. Decizia se va lua cu voturile majorităţii celor prezenţi, indiferent câţi vin, potrivit explicaţiilor oferite de reprezentanţii ADI Deşeuri. Asta ar înseamna că, în cel mai absurd scenariu posibil, decizia ar putea fi luată şi cu două voturi.

Articolul precedentRosal cere despăgubiri de 16 milioane de lei de la ADI Deșeuri Prahova
Articolul următorPrimarul Brașovului crede că doar cu USR PLUS pot fi realizate reforme. „Florin Cîțu și-a încălcat promisiunile”
Am debutat în presă în 1992, iar povestea continuă...