Monica Iacob-Ridzi: „Un procuror DNA mi-a spus, rânjind: «Poate mai torni un copil»”

Pentru prima oară de la retragerea ei în planul secund al scenei politice şi după ce a devenit mamă, fostul minister al Tineretului şi deputat de Valea Jiului, Monica Iacob-Ridzi îşi deschide sufletul într-un interviu acordat Jurnalului de Investigaţii. Fostul ministru al tineretului şi sportului povesteşte despre patimile îndurate odată cu anchetarea în dosarul „2 Mai” (în care a fost trimisă în judecată pentru prejudicierea ministerului pe care îl conducea cu 2,7 milioane de lei cu ocazia organizării spectacolelor de Ziua Tineretului) dar şi de calvarul prin care a trecut ca mamă, soţie, femeie şi politician. O adevărată lecţie despre putere, decădere, umilinţă dar şi despre voinţa de a răzbate.

Reporter: Aţi fost un om politic de succes, un exemplu pentru femeile care nu credeau că ar avea şanse să aibă o carieră în acest. Care au fost motivele care v-au îndemnat să alegeţi politica?

Monica Iacob-Ridzi: Nu ştiu dacă mă pot caracteriza drept un om politic de succes, dar un om politic, da, asta da, admit că sunt! Am intrat în politică fără a avea veleităţi carieristice. Eu m-am născut şi am crescut în Valea Jiului, o zonă cu oameni excepţionali, însă mult prea mult izolaţi şi nedreptăţiţi de Centrul deciziilor politice şi economice. Când am ales să fac politică, mi-am spus că Valea Jiului trebuie să fie “văzută” mai des şi mai mult cu părţile ei bune, că aici trebuie să se întoarcă investiţii, soluţii pentru viitor, că şi noi trebuie să fim pe harta de viitor a unei Românii moderne. Era acum 15 ani şi… amintiţi-vă percepţia negativă de atunci despre Valea Jiului… Era nedreaptă, eu am crescut lângă oamenii din Vale, lângă mineri, le ştiam tăria de caracter, voinţa, frumuseţea spiritului şi era nedrept să fie desconsideraţi pentru conjuncturi care le erau străine. Acesta a fost motorul meu în politică. Şi a mai fost ceva: a fost dorinţa tatălui meu, pe care îl moştenesc în spirit, de a face bine comunităţii în care am trăit. Ştiu, o să vi se pară cuvinte mari, de politician, însă vă rog să mă credeţi că aşa au stat lucrurile. Nimic altceva nu a fost, nimic sofisticat.

Reporter: Ce aţi sacrificat de-a lungul acestor ani?

Monica Iacob-Ridzi: Chiar vorbeam cu soţul meu zilele trecute şi constatam că în cei 10 ani de căsnicie, am fost doar de două ori plecaţi în concediu. Nu aveam altă variantă, au fost problemele de consolidare a statutului politic în Valea Jiului, activitatea de vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret PD Hunedoara pe care am constituit-o, apoi de preşedinte al acestei organizaţii, apoi funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional al Departamentului de Relaţii Internaţionale al Organizaţiei de Tineret a PD, apoi preşedinte al organizaţiei, apoi, activitatea mea de deputat între 2004-2005, observator în Parlamentul European între 2005 şi 2007, europarlamentar între 2007 şi 2008, apoi deputat din 2008 până acum, şi, în cazul soţului meu, de consilier local, viceprimar şi apoi primar în Petroşani. Am parcurs fiecare etapă, de jos. Ne-am implicat cu credinţă în tot ceea ce am făcut şi… asta a fost.

Reporter: Consideraţi că a meritat?

Nu mă plâng. Mie şi soţului meu ne-a plăcut ceea ce am făcut, cu toate greutăţile, provocările, mizeriile şi atacurile pe care le-am suportat în tot aceşti ani. Ştiţi, mai este un lucru pe care trebuie să îl spun: eu nu am fost proiectată în vârful piramidei politicii. Am început de foarte de jos, am pus afişe, am stat în umbra celor cu experienţă, am învăţat de la ei, am ascultat când a fost cazul şi am urcat fiecare treaptă la timpul ei. Am participat la multe programe de pregătire politică în ţară şi străinătate, iar faptul că vorbesc foarte bine engleza şi franceza m-a ajutat semnificativ. Nu am devenit peste noapte nici deputat, nici europarlamentar. Am muncit mult pentru asta, dar mi-a şi plăcut să văd că în urma mea rămân lucruri bune pentru Valea Jiului.

„Am auzit atâtea lucruri nedrepte de nu le puteam face faţă”

Reporter: Regretatul Octavian Paler este unul dintre autorii Dvs. preferaţi

Monica Iacob-Ridzi: Vă referiţi probabil la unul dintre citatele mele prferate, care îi aparţine: „Viaţa unui om poate fi schimbată în câteva ore de oameni care nici măcar nu te cunosc”.

Reporter: Exact. Faceţi cumva vreo asociere între acesta şi  scandalul „2 Mai”, în care aţi fost implicată la scurt timp după ce aţi fost numită ministru?

Monica Iacob-Ridzi: Vă rog să mă credeţi că după declanşarea scandalului “2 Mai”, cum îi spuneţi dumneavoastră, am auzit atâtea lucruri nedrepte, neadevărate despre mine, încât, la un moment dat, nu le-am mai putut face faţă. În acea perioadă, oameni care niciodată nu mă cunoscuseră, nu-mi ştiau viaţa concretă, evoluţia personală şi politică, familia, casa, sufletul, m-au atacat doar pentru că eram plasată într-o conjunctură politică diferită de a lor. Mi-au atacat soţul, părinţii, au batjocorit numele meu de familie, mi-au ironizat problemele de sănătate şi chiar sarcina pe care mi-a dat-o Dumnezeu.

Reporter: Care dintre aceste atacuri v-a şocat mai mult?

Eram însărcinată în şapte luni şi, la una dintre prezenţele mele la DNA, unde, apropo, nu am lipsit niciodată, indiferent cât de rău mă simţeam, unul dintre anchetatori mi-a spus, rânjind, că nu îl interesează starea mea fizică, mai ales că “poate mai torn un copil” după ce o să nasc.

Lecţia de umilinţă

Reporter: Ce i-aţi răspuns procurorului?

Vă spun sincer, nici nu am avut glas să replic. Toţi oamenii ăştia nu mă cunoşteau, însă mă zugrăveau într-o manieră care mi-a schimbat viaţa, percepţia în rândul opiniei publice. În acea perioadă am făcut şi cele mai mari greşeli de comunicare. Răspundeam tuturor, uneori agresiv, iar acest lucru a fost imediat speculat. Însă frustrarea de a fi terfelit pe nedrept, de a-ţi fi fost batjocorit numele, de a-ţi fi fost călcate în picioare valorile în care credeam cu sinceritate, a fost, credeţi-mă, foarte mare.

Abandonată de colegii de partid

Reporter: Revenind la cazul „2 Mai”, s-au vehiculat nume sonore chiar şi din cadrul PD-L, ce ar fi fost deranjate de ascensiunea dumneavoastră..

Monica Iacob-Ridzi: Adevărul legat de 2 Mai începe, încet-încet, să se clarifice. Ascult de sfatul avocaţilor şi nu voi comenta nimic din ceea ce este în dosar şi, recunosc, chiar şi acest lucru îmi creează o altă frustrare pentru că aş avea multe de spus. O voi face la instanţă şi, mai ales, voi aduce probe care să dovedească nevinovăţia mea. Nu cred că în spatele “linşajului mediatic” s-ar afla colegi de ai mei, aşa cum nu cred că cineva ar fi fost deranjat de ascensiunea mea politică, însă, da, au fost momente când m-am simţit foarte singură în faţa tuturor acestor atacuri.

Reporter: În ce stadiu se află acum acest dosar? Cum credeţi că se va finaliza?

Monica Iacob-Ridzi: Procurorii au înaintat cauza instanţei de judecată. Sper ca judecătorii de la Înalta Curte se vor apleca atent asupra acestei cauze. Am încredere în discernământul şi echilibrul lor.

“Oamenii din Vale ştiu cum este când eşti lovit”

Reporter: Soţul, Tiberiu Iacob-Ridzi este primarul municipiului Petroşani. Cât de afectate au fost carierele dvs?

Monica Iacob-Ridzi: Maturitatea unui om politic se formează şi din confruntări de acest gen. Ştiţi, oamenii îşi pun baza în politicienii care nu cedează la prima furtună. Iar cei din Valea Jiului ştiu să strângă din dinţi şi să meargă înainte şi să nu fugă sau să se ascundă la prima lovitură. Oamenii din Vale ştiu cum este când eşti lovit, când viaţa te încearcă. Iarăşi veţi spune că spun cuvinte mari, însă, dincolo de familie, oamenii de acasă, din Vale, mi-au fost alături. Când ies cu Andrei, fiul meu, în parc, oamenii mă opresc şi-mi spun “să nu vă lăsaţi doborâtă, doamnă Monica! Noi ştim că nu aţi greşit cu nimic”. Dacă nu erau ei, cedam, poate. Ei m-au ridicat, şi lor le rămân datoare. Oamenii simt, orice li s-ar spune…

Reporter: Care a fost lecţia de viaţă învăţată în urmă acestui scandal urât?

Monica Iacob-Ridzi: M-am bazat prea mult pe oameni care nu îmi meritau încrederea. Am avut prea multă încredere în oameni şi am crezut prea mult în buna-credinţă a lor. Eu am crezut că pot face bine şi că toţi sunt bine intenţionaţi, că putem schimba mentalitatea tinerilor şi le putem oferi alternative frumoase de viaţă, de preocupări, de personalitate. Cred şi acum asta, însă am crezut că toţi cei care m-au înconjurat erau purtătorii aceloraşi valori. Şi m-am înşelat. Pe viitor voi fi mai atentă de cine mă voi înconjura. Şi, mai ales, cum voi comunica.

Cursă infernală pentru sănătatea unicului fiu

Reporter: Cum este Monica Iacob-Ridzi ca mamă, soţie, femeie şi politician? Cât de greu este să combini toate aceste patru calităţi?

Monica Iacob-Ridzi: Nu îmi este mai greu decât oricărei alte femei din România. Soţii, mame, femei de carieră sau femei politician sunt în România şi, cu adevărat, sunt exemple de succes. Trăiesc normal, îmi cresc copilul normal, am dorinţe şi nevoi ca ale oricărei alte femei care îşi doreşte mai binele pentru familia sa şi pentru copilul ei. Dar am şi ambiţia de a continua activitatea de deputat şi de a mă dedica Văii Jiului. V-am mai spus, oamenii din Vale mi-au ridicat moralul când mi-a fost mai greu şi le sunt datoare. Oricât va trebui să muncesc pentru asta.

Reporter: Naşterea unui copil face minuni în viaţa unor familii. Cât de mult v-a schimbat şi v-a legat atât pe dvs cât şi pe soţul dvs apariţia pe lume a lui Andrei Carol?

Monica Iacob-Ridzi: Andrei este sufletul meu. Ştiţi, o să vă dezvălui ceva ce puţină lume ştie: după naştere, copilul meu a avut o afecţiune motorie, nu a putut mişca picioruşul şi mânuţa dreaptă. Un an şi trei luni, zi de zi, am fost cu el la kinetoterapie în Bucureşti, doar eu, singură, pentru că soţul meu era în Petroşani cu problemele din primărie. După ce plecam de la medic, fugeam la Parlament, apoi la diferitele întâlniri profesionale sau cu avocaţii, iar apoi ajungeam acasă şi alte ore şi ore îi masam picioruşul şi mânuţa, încercam să descleştez pumnul şi să îi redau mobilitatea de mişcare. I-am supravegheat fiecare mişcare fiului meu, şi eu şi soţul meu, şi asta ne-a legat ca familie şi mai mult. Când ne era greu sau simţeam că ne doboară oboseala, şi eu şi Tiberiu ne spuneam “facem pentru Andrei”. Şi o luam de la capăt.

Reporter: Aţi dori vreodată ca fiul dumneavoastră să calce pe urmele părinţilor săi, îmbrăţişând o carieră politică?

Monica Iacob-Ridzi: Nu ştiu ce vremuri vor mai fi atunci când el va dori o carieră. Da, poate că l-aş sfătui din experienţa mea, dar l-aş lăsa pe el să aleagă. Însă, dacă aş putea să îi transmit ceva, aş vrea să fie ambiţios. Deşi, cred că genetic asta se va transmite oricum…

România are nevoie de huila din Valea Jiului

Reporter: Aduceţi adesea în discuţie Valea Jiului, ca zonă unde aţi crescut, unde aţi candidat, o zonă de care sunteţi legată sufleteşte.  Ce se poate face cu mineritul, ori cu dezvoltarea turismului?

Monica Iacob-Ridzi: Sunt multe de spus pe tema asta. De ani buni mă zbat să conving autorităţile de toate culorile politice că mineritul nu este depăşit în actuala conjunctură de piaţă. Iată, pe 28 iunie 2011 am formulat o interpelare în Parlament pe această temă în care am atras atenţia că Proiectul de strategie energetică a României, pe perioada 2011 – 2035 este bazat pe previziuni total eronate. Strategia energetică a României nesocoteşte tendinţele UE şi în ce priveşte combustibilii fosili. E adevărat, Uniunea pune mare accent pe energia ecologică, însă încurajează valorificarea resurselor interne. UE este dependentă de importuri masive de gaz, petrol şi cărbune care provin din zone tensionate şi nesigure.

Reporter: Subvenţionăm mineritul sau închidem exploatările?

A închide minele, pornind de la un preţ de conjunctură, este o uriaşă eroare. Preţul unei tone de huilă de termocentrală, în decurs de opt ani, aproape că s-a triplat. Şi va continua să crească în următorii ani. Or, în actualul context, huila de Valea Jiului, după ultima ajustare a preţurilor, este  vândută beneficiarilor la un preţ de trei ori mai ieftin decât cea de import.  Subvenţionarea huilei nu este rezultatul proastei organizări şi a nemuncii minerilor, cum susţin numeroşi diletanţi în materie, ci rezultă, firesc, din depăşirea unor limite tehnologice. Mineritul huilei româneşti ar avea nevoie anul acesta de o subvenţie de 60 milioane de euro, din care până acum n-a primit nimic. Şi vi se pare mult, în condiţiile în care mineritul german primeşte anul acesta 1.512 miliarde euro subvenţie, şi în condiţiile în care rezervele de cărbune au o valoare de piaţă ce depăşeşte, azi, 15 miliarde de euro? Sigur, suntem datori să construim alternative mineritului din Valea Jiului. Dezvoltarea turismului, crearea celui mai mare domeniu schiabil şi turistic din ţară, cu infrastructura aferentă, sunt şanse pentru acea zonă. Sunt proiecte demarate deja. Şi, orice s-ar întâmpla, oamenii din Vale merită această şansă de dezvoltare.