De azi, reprezentanții Primăriei Capitalei au luat la pas locuințele persoanelor care au solicitat ajutorul pentru furnizarea de măști gratuite, pe listă fiind persoanele cu dizabilități, precum și cele care au peste 65 de ani. Până acum, sute de bucureșteni au solicitat ajutorul autorităților, fiecare dintre aceștia urmând a primi gratuit un pachet de 30 de măști.
„Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori și Direcția de Asistență Sociala distribuie, la cerere, măști de protecție GRATUITE persoanelor vârstnice aflate în stare de vulnerabilitate, cu vârsta de minim 65 de ani, precum și persoanelor cu dizabilități deplasabile care au solicitat acest lucru, astfel încât acestea să poată părăsi locuința în condiții de siguranță, până când vor primi măști din partea direcțiilor de sănătate publică, conform prevederilor OUG 78/2020.
În urma apelului lansat de Primăria Capitalei privind necesarul de măști de protecție în perioada pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2 pentru cei care nu au posibilități să și le achiziționeze, au fost înregistrate 950 de solicitări, dintre care 400 din partea seniorilor bucureșteni și 450 din partea persoanelor cu dizabilități.
Astfel, echipele Centrului pentru Seniori și ale DGASMB au început să distribuie măști de protecție solicitanților, fiecare persoană primind câte 30 de bucăți. Înscrierile continuă și acum. Cei interesați pot trimite solicitări la adresele de email mastiseniori@cs-mb.ro pentru persoanele vârstnice și registratura@dgas.ro pentru persoanele cu dizabilități”, asigură primarul Capitalei, Gabriela Firea.