ALDE nu a plecat foarte departe de PSD, dacă analizăm cele mai recente declarații făcute de Călin Popescu-Tăriceanu. Aflat la Braşov, pentru a discuta cu organizaţia judeţeană a ALDE şi cu celelalte filiale din regiunea centrală pe tema alegerilor locale, Tăriceanu a admis că sunt tatonări cu PSD pentru a fi prezentate alegătorilor liste comune. Și, dacă tot a fost în atenția presei, Tăriceanu a lansat un mesaj în eter, către toți membrii ALDE, „de a dinamiza pregătirile pentru alegerile locale, care, cel mai probabil, vor avea loc la sfârşitul lunii septembrie-începutul lui octombrie”.
„Cu toţii am avut de suferit de pe urma stării de urgenţă şi a celei de alertă şi acum activităţile se reiau progresiv şi, sigur, şi cea politică trebuie să urmeze acelaşi curs al vieţii. Sunt foarte bune şanse ca fostul ministru de finanţe Gheorghe Ialomiţeanu să beneficieze de susţinerea ALDE pentru Primăria Braşov. Dar nu vă ascund că mi-aş dori un proiect mai amplu, având în vedere discuţiile pe care le avem cu cei de la PSD, să mergem pe o listă comună, care să presupună o susţinere mai largă pentru domnul Ialomiţeanu, mergând, sigur, cu un candidat din partea PSD pentru Consiliul Judeţean. Părerea mea e că sunt şanse mult peste 50% ca acest proiect să se materializeze”, a dezvăluit liderul ALDE.