Guvernul a aprobat în ședința de miercuri proiectul de lege prin care este abrogată Legea 173/2020 privind interzicerea, pentru o perioadă de 2 ani, a înstrăinării „acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută”.
Această lege a fost inițiată de PSD, cu menirea de a bloca listarea la bursă a unor acțiuni precum cele de la Hidroelectrica. Printre obiectivele vizate de Guvern se află și Portul Constanța, potrivit presei locale.
„A fost aprobat un proiect de lege care abrogă Legea 173 din 2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică. Acest proiect de lege merge la Parlament. Este un lucru foarte important, un mesaj clar pentru investitori, atât din România, cât și din exterior, că acest guvern este un guvern care susține investițiile, un guvern care are nevoie de investiții, care știe că are nevoie de investiţii pentru a se dezvolta și este un semnal corect”, a declarat premierul Florin Cîțu, după ședința de guvern.
Totodată, ministrul Energiei, Virgil Popescu a făcut precizarea că este vorba de listarea unor pachete minoritare, nu privatizarea. „Este un proiect de lege pe care l-am susținut și consider că este necesar. Așa cum am mai declarat, în alte ocazii, aș dori să dau asigurări că nu privatizăm. Statul trebuie să fie acționar majoritar în toate societățile și companiile de interes strategic național din domeniul Energiei. Și așa va fi. Listarea unor pachete minoritare de acțiuni pe bursă nu înseamnă privatizare, ci șansa de modernizare, de a face investiții, de care, evident, va beneficia fiecare român”, a declarat ministrul energiei Virgil Popescu, citat de HotNews.
„Iohannis să nu fie părtaș la acest furt”
Cum Legea 173/2020 a fost inițiată de către PSD, reacțiile de după abrogare nu au întârziat să apară. „Abrogarea legii PSD prin care interziceam vânzarea companiilor românești în plină criză este cea mai mare crimă economică! Ne vom opune în Parlament acestei aberații! Și, dacă va fi nevoie, vom protesta și în stradă, alături de toți românii care se opun devalizării celor mai valoroase active ale statului”, a scris liderul PSD, Marcel Ciolacu, pe Facebook.
Mai mult, acesta îl avertizase public pe președintele Iohannis, încă de la începutul lunii ianuarie. „Acum însă, pentru că știe că în curând nu-l va mai împrumuta nimeni, Cîțu vrea să dea un nou asalt asupra avuției naționale și să treacă peste legea PSD care îl bloca să vândă activele în plină criză sanitară și economică. 10 miliarde de euro și aproape 18.000 de salariați. Aceasta este miza lui Cîțu! Îl avertizez pe Iohannis să nu fie părtaș la acest furt! Și să ia aminte că nici acum nu-i vom lăsa!”, postase Ciolacu, la acel moment.