Daniel Florea, primarului Sectorului 5, se declară mulţumit de bugetul pentru anul 2019. Acesta a mulţumit Guvernului pentru felul în care s-au stabilit bugetele locale pentru acest an, dar nu a uitat să „taxeze” Primăria Capitalei pentru lipsa de ajutor.

„Vreau să mulţumesc Guvernului României pentru că în anul 2019 Sectorul 5 va avea cel mai mare buget din istoria sa. În anul 2018 am reuşit să atragem 92 de milioane de euro din fonduri europene şi fonduri guvernamentale. E adevărat, nu am beneficiat de sprijinul Consiliului General şi al Primăriei Generale, dar acest lucru nu a fost observat de locuitorii Sectorului 5 şi nu vreau să detaliez acum”, a afirmat Florea, într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook.

Edilul a făcut public un program de investiţii de 310 milioane de euro, pe domenii prioritare, cu spriinul Băncii Mondiale.


Articolul precedent„Doamna ministru nu poate să conceapă că unii oameni gândesc independent”
Articolul următorFalsul chirurg Matteo Politi a fost prins când voia să iesă din țară, la punctul de frontieră Curtici