Apropiat al fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, aflat după gratii, fostul preşedinte al Directoratului CFR Călători, Vasile Secară, a fost pus sub control judiciar, fiind acuzat de şantaj de procurorii DNA Braşov, în dosarul în care este cercetat şi fostul director al Regionalei Braşov, Gheorghe Rădulescu.
Procurorii DNA Braşov au dispus, marţi, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, pentru 60 de zile, până pe 3 aprilie, faţă de Vasile Secară, preşedintele directoratului SNTFC CFR Călători SA la data faptelor, cercetat pentru şantaj. „Începând cu luna august 2014, în calitate de director al SNTFC CFR Călători SA, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul Rădulescu Gheorghe – directorul SRTFC BRAŞOV (cercetat în aceeaşi cauză în stare arest la domiciliu), a efectuat acte de constrângere morală (ex. convorbire telefonică din care rezultă ameninţarea cu evacuarea din locuinţa de serviciu şi cu desfacerea contractului de muncă) asupra unui angajat al SRTFC Braşov, cu scopul de a-l determina pe acesta din urmă să renunţe la un litigiu de muncă înregistrat la Tribunalul Braşov, prin care solicita să fie repus în funcţia de director al SRTFC Braşov”, au scris procurorii în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.
Anchetatorii susţin că Vasile Secară urmărea să-l ajute pe Gheorghe Rădulescu să-şi păstreze funcţia în care tocmai fusese numit, evitând astfel o posibilă reintegrare în funcţia de director al SRTFC Braşov a lui Ioan Stegaru. În perioada în care se află sub controlul judiciar, Vasile Secară are interdicţie să părăsească ţara şi să comunice cu mai multe persoane indicate de procurori. De asemenea, Secară este obligat să se prezinte la DNA Braşov ori de câte ori este chemat, să meargă la poliţie în zilele stabilite prin programul de supraveghere şi să anunţe procurorii dacă îşi schimbă locuinţa. Vasile Secară a demisionat luni din funcţia de preşedinte al Directoratului CFR Călători, pe care o deţinea din aprilie 2014. Vasile Secară se comporta discreţionar şi dictatorial la CFR Călători. Ziarul de Investigaţii a scris despre modul în care, ignorând avertimentul Curţii de Conturi, Secară dădea autoturismele societăţii în folosinţa oficialilor Ministerului Transporturilor, inclusiv fostului ministru Dan Şova.