Fostul ministrul al Tineretului și Sportului, respectiv al Sănătății Nicolae Bănicioiu a fost trimis în judecată, în stare de libertate, de DNA pentru trafic de influență și luare de mită în formă continuată, în contextul comercializării de bunuri de uz medical către spitalele publice situate pe raza Municipiului București și a județului Ilfov.
Potrivit rechizitoriului DNA, „în perioada 21 decembrie 2012 – 7 aprilie 2015, când ocupa funcţia de ministru al Tineretului şi Sporturilor, respectiv în legătură cu această calitate după ce nu a mai ocupat acea funcţie, Bănicioiu ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri (martori în dosar) şi ulterior ar fi primit în numerar, de la unul din cei doi oameni de afaceri, suma totală de 1.292.122 lei reprezentând dividende aferente anului 2013 distribuite de două societăţi comerciale care comercializau bunuri către spitale publice/institute”, au transmis procurorii.
În schimb, Bănicioiu ar fi promis că își va exercita influența asupra ministrului sănătății de la acea vreme, astfel încât să îl determine să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle acestuia de serviciu, acte reprezentate de: menținerea în funcția de manager/prelungire interimat/nerevocarea din funcția de manager a persoanelor din conducerea unui număr de 5 spitale publice/institute din municipiul București și județul Ilfov aflate în subordinea Ministerului Sănătății, cu care firmele controlate de oamenii de afaceri derulau relații comerciale profitabile, respectiv de numirea pe funcția de manager a acelor spitale publice/institute a unor persoane apropiate oamenilor de afaceri.
În perioada în care inculpatul Nicolae Bănicioiu a fost ministru al Sănătății, respectiv în legătură cu această calitate după ce nu a mai ocupat acea funcție, „ar fi primit indirect, la data de 17 aprilie 2015, fără să i se cuvină, prin intermediul complicei inculpată persoană fizică, de la cele două firme, suma totală de 1.805.942 lei reprezentată de dividende aferente anului 2014. Foloasele materiale ar fi fost primite în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle acestuia de serviciu în calitate de ministru al sănătății, acte reprezentate de: menținerea în funcția de manager/prelungire interimat/nerevocarea din funcția de manager a persoanelor din conducerea unui număr de 5 spitale publice/institute din municipiul București și județul Ilfov aflate în subordinea Ministerului Sănătății, cu care firmele controlate de oamenii de afaceri derulau relații comerciale profitabile, sau numirea pe funcția de manager la aceste spitale publice/institute a unor persoane apropiate celor doi; aprobarea alocării de finanțare spitalelor publice/institutelor aflate în subordinea Ministerului Sănătății pentru efectuarea de achiziții aferente unor proceduri pe care firmele controlate de oamenii de afaceri le câștigaseră sau intenționau să le câștige”, se mai arată în rechizitoriul DNA.
Totodată, în data de 06 iunie 2016, față de refuzul unuia din oamenii de afaceri de a-i mai distribui dividende aferente anului 2015, inculpatul, prin intermediul complicei, care este și ea trimisă în judecată, ar fi transmis solicitarea sa, sub forma pretinderii de a primi dividende din două firme ale oamenilor de afaceri, complicea mai fiind la acel moment asociată doar în una dintre acestea.
În anul 2018 ar fi fost încasată de către complice, de la una dintre cele două societăți, suma totală de 806.447 lei reprezentată de dividende aferente anului 2015.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.
Fostul ministru Nicolae Bănicioiu (Pro România) a rămas fără imunitatea parlamentară, după ce în plen a fost un scor covârșitor, de 202 voturi „pentru” și numai 12 „contra”. Acesta a fost primul caz de ridicare a imunității parlamentare din mandatul trecut.
Fostul ministru Nicolae Bănicioiu, anchetat de DNA pentru trafic de influență și luare de mită