Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Gabriela Firea l-a atacat pe Nicușor Dan, acuzându-l că nu a mai plătit de șapte luni cei 500 de lei către persoanele cu dizabilități din București. În plus, senatoarea social-democrată l-a avertizat pe edil să nu se „atingă” și de cei 1.000 de lei pentru copiii cu nevoi speciale.
Mesajul transmis de Gabriela Firea vine în contextul în care astăzi, 3 decembrie, este Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. În mesajul postat, ministrul Familiei a atras atenția asupra faptului că pentru aceste persoane, „lucrurile simple sunt imposibile.” Ea e de părere că statul român trebuie să ofere sprijin și respect constant, dar din nefericire, țara noastră „suferă la acest capitol.”
Gabriela Firea: „, Nicușor Dan trebuie să demonstreze un minim respect faţă de aceste persoane”
Totodată, fostul primar general al Capitalei critică atitudinea lui Nicușor Dan, care a tăiat la jumătate stimulentul lunar acordat adulţilor cu dizabilităţi din Bucureşti. Ea a amintit că aproape 55 de mii de bucureșteni au nevoie de banii pe care primăria îi oferă.
„Pentru cei 55.000 de oameni, sprijinul financiar de 500 de lei pe lună însemna medicamente, terapii sau, poate, pâine pe masă…Am sperat degeaba! De 7 luni, adulţii cu dizabilităţi din Bucureşti nu au mai primit cei 500 lei la care au DREPTUL LEGAL! Da, aţi citit bine, DE 7 LUNI!”, a mai scris Firea.
Senatoarea consideră că actualul primar general al Capitalei a uitat de oamenii nevoiași
Senatoarea îi amintește actualului primar că în mandatul ei, Consiliul General al Municipiului București a decis acordarea acestui drept persoanelor cu dizabilități. Ba mai mult, decizia lui de a opri plata este ilegală. „Dacă nu ştie, îi spun lui Nicuşor Dan că nu toţi oamenii au norocul să trăiască din sponsorizări grase şi din consultanţă dată unor rechini imobiliari”, a mai precizat Gabriela Firea.
Nicușor Dan a susținut că banii acordați persoanelor în nevoie sunt „cheltuieli exagerate și nejustificate.” Ministrul Familiei Gabriela Firea i-a transmis clar să nu „îndrăznească să se atingă de suma pentru copiii cu dizabilități.”
„Trebuie să respecte legea şi să îşi îndeplinească atribuţiile ce îi revin, în calitate de Primar General. Astăzi, mai mult că oricând, trebuie să demonstreze un minim respect faţă de aceste persoane şi să arate că are, poate, puţin suflet… Măcar astăzi…”, a conchis Firea în mesajul postat pe Facebook.
Spre sfârșitul lunii noiembrie, noul ministru al Familiei, Tineretului și Egalității i-a solicitat primarului general să anuleze taxa de intrare la Târgul de Crăciun. Ea l-a acuzat că este „fără inimă” și nu se gândește la familiile cu veniturile mici ce nu își vor permite să vizite târgul.
„Domnule primar fără inimă, aţi scumpit biletul pentru transportul în comun, aţi scumpit agentul termic, acum scumpiţi şi bucuria Crăciunului. (…)În afară de propagandă ieftină şi acuzaţii ridicole în legătură cu „greaua moştenire”, cu ce va ocupaţi?”, a scris în acea perioadă Gabriela Firea.