Dacian Cioloș a precizat că Marian Neacșu a fost numit într-o funcție importantă, în ciuda faptului că este condamnat pentru conflict de interese. Liderul USR îi dă replica lui Ciolacu, precizând că un conflict de interese nu reprezintă altceva decât un „furt”, o înșelare a încrederii cetățenilor în stat.
Mai mult, fostul premier atacă PSD și spune că pentru membri partidului „furtul de la stat sau deturnarea banului public prin șmecherie nu se pune, e ceva firesc.” Cioloș e de părere că Marian Neacșu va muta banii de la parlament direct în buzunarele familiei sale.
Dacian Cioloș: „Ați distrus instituțiile democrației românești”
„Domnul Neacșu și-a angajat fata la cabinetul parlamentar, așa că muta banii din bugetul primit de la parlament în buzunarul familiei sale. Așa încălca legea. Și era și imoral ce făcea, totodată, în ciuda afirmației dumneavoastră cum că «N-a furat nimic. Ce facem în țara asta, omorâm oameni?» Era imoral, pentru că banii aceia erau destinați unui consilier care să îl ajute pe Marian Neacșu să își desfășoare activitatea de parlamentar, nu să dea cadouri fiicei sale”, a scris Cioloș pe pagina sa de Facebook.
Mai mult, liderul USR a mai susținut că e de înțeles de ce românii și-au pierdut încrederea definitivă în parlament. El e de părere că vina o reprezentanții Partidului Social Democrat (PSD) care de 30 de ani distrug tot ce înseamnă democrație în România.
„Vina vă aparține dumneavoastră și colegilor dumneavoastră: ați distrus una după alta instituțiile democrației românești”, a scris Dacian Cioloș vineri, pe pagina sa de Facebook.
Mai mult decât atât, președintele USR acuză pe liberali că acceptă să „reformeze împreună cu PSD” prin acordarea de funcții penalilor.
„Nu am văzut niciun semn de la PNL că ar fi deranjat de numirea Laurei Vicol la președinția Comisiei juridice din Parlament și cred că aceeași tăcere asurzitoare va însoți și numirea lui Marian Neacșu la conducerea Secretariatului General. Liniștea peneliștilor se plătește cu funcții pentru penali”, mai afirmă Cioloș.
Neacșu, actual vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), a fost condamnat definitiv în 2016 de Înalta Curte la șase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese.
Cioloș revine: „Laura Vicol nu are ce căuta în politică, este compromisă moral de propriile ei acte”