Sursa foto: Agora
Sursa foto: Agora

În luna iulie, apărea în discuţie taxarea maşinilor mai vechi de 15 ani.

Prezenţa acestora a fost luată în vizor de autorități, iar Comisia Europeană era cea care cerea măsuri ferme pentru reducerea vârstei parcului auto.

Se caută soluții pentru ”rablele” aflate încă în circulație în România

Ministrul Mediului a precizat că vor fi continuate discuțiile în noua coaliție. Astfel, este nevoie de identificarea măsurilor pentru descurajarea românilor care dețin încă autoturisme foarte vechi.

Acesta a declarat că este nevoie de un sprijin pentru cetățenii care nu-și pot permite să renunțe la autoturismul vechi pentru unul nou. Conform ministrului Mediului, una dintre soluţii ar fi Programul Rabla.

Partea de descurajare poate să vină prin diverse metode. În coaliția veche am avut niște discuții. Această decizie nu a putut fi luată. Trebuie făcută o analiză. Cred că o variantă ar fi o taxare diferențiată la nivelul autorității locale. Vom face o propunere imediat ce va intra coaliția pe un făgaș normal, cu întâlniri săptămânale”, a declarat Tanczos Barna.

Începând cu anul 2022, românii vor fi încurajaţi să renunţe la autoturismele vechi

În ceea ce priveşte anul viitor, ministrul a arătat că bugetul pentru Programul Rabla va fi cel puțin la același nivel cu cel din 2021.

Ne propunem să păstrăm cel puțin același buget. Ne propunem să scoatem cel puțin 80 de mii de autoturisme. Trebuie să finanțăm achiziția a cel puțin 10 mii de autoturisme electrice, la fel ca în 2021”, a mai spus ministrul.

Programele Rabla”, suspendate în luna decembrie

La finalul lunii noiembrie, Tanczos Barna declara că programele Rabla Clasic și Rabla Plus au dispus de bugete record în 2021.

Ministrul menţiona că, iniţial, a existat un buget inițial de 440 de milioane de lei pentru Rabla Clasic. În ceea ce priveşte Rabla Plus, bugetul alocat a fost de 400 de milioane de lei.
Am suplimentat aceste bugete, iar în momentul de față am ajuns la 1,24 de miliarde de lei buget pentru Rabla 2021”, arăta, în noiembrie, Tanczos Barna.

Articolul precedentCioloș: „Conflictul de interese este furt, domnule Ciolacu”
Articolul următorGabriela Firea îl acuză pe Nicușor Dan că nu a mai acordat bani persoanelor cu dizabilități
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time