Sursa: Facebook

CFR anunță că mâine, 4 octombrie, călătorii nu vor putea să își cumpere bilete cu rezervare de loc.

Din ce se arată într-un comunicat, procedura va fi întreruptă în intervalul orar 00.00 și 12.00, deoarece se fac „lucrări complexe de mentenanță la echipamentele centrale ale Sistemului Naţional de Rezervare”.

Nu vă îngrijorați, însă. Există alternative, precizează compania. Astfel, biletele vor putea fi în continuare cumpărate în intervalul de „shut down” la casele de bilete, însă fără rezervarea loculu și doar pentru ziua curentă. Totodată, potrivit CFR Călători, biletele vor putea fi procurate miercuri prin sistemul online și la automatele amplasate în stații numai la trenurile fără regim de rezervare, urmând ca emiterea cardurilor „Tren Plus” în acest interval orar să fie suspendată.

Având în vedere cele de mai sus reamintim pasagerilor CFR Călători că pot cumpăra bilete cu anticipaţie și au la dispoziţie următoarele canale de vânzare:

aplicația mobilă “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery);
automatele de vânzare bilete din gări;
online de pe cfrcalatori.ro;
casele de bilete din gări, agenții de voiaj CFR Călători și distribuitori autorizați (agenții de turism)
”, mai transmite
CFR Călători, mulțumind „pasagerilor pentru înțelegere”.

Articolul precedentDoi primari din Bihor, acuzați că au obținut ilegal fonduri de la Ministerul Dezvoltării
Articolul următorRazie de amploare în Ploiești: 16 percheziții, 13 persoane vizate