Deputatul Gabriel Avrămescu a fost ales preşedinte al organizaţiei judeţene a PNL Buzău. Ședinţa Comitetului de Coordonare Judeţean PNL Buzău s-a desfăşurat sâmbătă la Patinoarul Buzău.
Deputatul Avrămescu a avut doi contracandidaţi. Avrămescu a obţinut 345 voturi, Valeriu Marcu-5 voturi iar Mircea Ion-1 vot din totalul de 376 de delegaţi prezenţi la lucrări.
La şedinţa Comitetului de Coordonare Judeţean al PNL Buzău au participat în calitate de invitaţi vicepreşedintele regional al PNL Victor Paul Dobre, şeful Cancelariei Primului-Ministru şi purtător de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Dancă şi deputatul George Stângă, preşedinte al PNL Galaţi.
Gabriel Ioan Avrămescu a fost, în ultimii ani, în centrul mai multor scandaluri de presă, cel mai notoriu fiind acela în care, la alegerile din 2012, a figurat pe lista corespondenților unui ziar central acreditați de BEJ Buzău, în același timp fiind și în echipa de campanie a candidatului PNL Cristinel Bîgiu, ulterior condamnat la închisoare pentru mită și alte infracțiuni de corupție. A fost, printre altele, prefect al județului Galați și director al Finanțelor Publice Galațo