alegeri europarlamentare 2019

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală a trecut astăzi în Camera Deputaţilor, urmând ca actul normativ să fie semnat și de președintele Klaus Iohannis. Astfel, la următoarele alegeri, românii care trăiesc în Diaspora vor putea vota pe parcursul a trei zile.

În ziua de duminică, votarea începe la ora locală 7.00 şi se încheie la ora locală 21.00. …Prin excepţie de la prevederile alin. (1), votarea în străinătate se desfăşoară şi pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă imediat anterioare zilei votării. În ziua de vineri, votarea începe în ziua de vineri, ora locală 12.00 şi se încheie la ora locală 21.00, iar în ziua de sâmbătă, votarea se deschide la ora locală 07.00 şi se încheie la ora locală 21.00”, se arată în noul act normativ.

Altă modificare este cea legată de posibilitatea ca alegătorii aflați în sediul secției de votare sau la rând la ora închiderii urnelor să poată totuși vota: „Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot. Doi membri desemnaţi de biroul electoral al secţiei de votare, din cadrul acestuia, verifică la ora 21.00 dacă în afara sediului secţiei de votare se află alegători care aşteaptă să îşi exercite dreptul de vot şi constată şi monitorizează ordinea în care aceştia au acces în localul de vot. Alegătorii aflaţi în situaţiile prevăzute pot vota până cel mult la ora 23.59”. Știrea completă, aici.

Articolul precedentFuncționar public la APIA, prins că a obținut fonduri pe persoană fizică de la instituția care îi plătea salariul
Articolul următorMAI despre tezele de doctorat la Academia de Poliție: „S-a urmărit să nu se poată realiza o diagnosticare corectă a fenomenului de plagiat”. De astăzi a fost numit un rector interimar la Academie