Agenția Națională de Integritate a descoperit că o angajată a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul județean Maramureș a beneficiat de subvențiile oferite de instituție timp de cinci ani. Inspectorii de integritate spun că Voichița Dan s-a aflat astfel în incompatibilitate, în condițiile în care „începând cu data de 30 iunie 2011 deține și exercită simultan funcția publică de consilier și calitatea de titular întreprindere individuală, activitate care se află în legătură directă cu atribuțiile funcţiei publice deținute, conform fișei postului și în baza căreia persoana evaluată a obținut în perioada 2012 – 2017, un sprijin financiar prin intermediul A.P.I.A în valoare totală de 187.486,53 lei”.

Dispozițiile legale privind regimul incompatibilităților au fost încălcate însă și de alți trei funcționari, a constatat ANI.

MIRICĂ ALEXANDRA, funcționar public de conducere în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Giurgiu, județul Giurgiu – În perioada 2007 – 2018 a deținut și exercitat funcția publică de conducere de șef administrație adjunct în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Giurgiu și calitatea de expert tehnic judiciar în cadrul Tribunalului Giurgiu, încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.

ALUPOAIE MIHAELA, funcționar public în cadrul Direcției pentru Sport și Tineret a Municipiului București – În perioada 05 ianuarie – 30 iunie 2017, respectiv începând cu 01 august 2017, a exercitat/exercită simultan funcția publică de consilier superior în cadrul Compartimentului Sport al Direcției pentru Sport și Tineret a Municipiului București și funcția de antrenor în cadrul Clubului Sportiv Municipal București. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.

NEDELCIUC IGOR, șef laborator în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. I.M.Georgescu Iași”, județul Iași – În perioada 25 noiembrie 2016 – 27 decembrie 2017 a exercitat simultan funcția de șef laborator în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. I.M.Georgescu Iași” și pe cea de administrator în cadrul unei societăți comerciale, încălcând astfel dispozițiile art. 185, alin. (15) din Legea nr. 95/2006”.

Articolul precedentSTB, 110 ani de la înființare
Articolul următorLegea electorală a fost modificată: alegeri timp de trei zile în străinătate