sursă foto: CSM

Este vorba despre judecătoarea Roxana Petcu, în prezent şefa Direcţiei de inspecţie pentru judecători, din cadrul Inspecției Judiciare. Ea are legături strânse cu PSD, prin prisma soțului său, dar mai ales cu actualul inspector șef al acestei instituții, Lucian Netejoru. Ce au în comun cei doi(?): suspiciuni de plagiat al tezelor de doctorat, însă, România nu se dă în lături în a promova astfel de persoane.

Roxana Petcu este singura candidată pentru conducerea Inspecției Judiciare. A fost preşedinte al Tribunalului Ilfov şi este soţia lui Adrian Petcu, fost secretar de stat în MAI, fost prefect de Ilfov şi Bucureşti, pe vremea când Liviu Dragnea era șeful social-democraților.

La fel ca Netejoru, Roxana Petcu figurează pe lista celor care și-ar fi plagiat doctoratul susținut la Academia de Poliție.(investigație jurnalistică realizată de Emilia Șercan), însă nu a avut nicio poziție oficială în acest sens.

Surse juridice au menționat, pentru Ziarul de Investigații, că judecătoarea Roxana Petcu cunoaște toate sesizările, toate dosarele de cercetare disciplinară ale magistraților, însă a acționat doar sub comanda lui Netejoru. Mai mult decât atât, a acceptat și lucruri care frizează logica și ridicolul: cum ar fi să semneze clasarea petițiilor în numele lui Netejoru, formulate chiar împotriva acestuia, așa cum zin.ro a mai relatat.

Inspector șef sub umbrela PSD?

Lucian Netejoru își va încheia activitatea la Inspecția Judiciară la sfârșitul lunii mai ac.

Păstrarea sa în funcție ca interimar s-ar fi făcut la cererea expresă a PSD.

Lucian Netejoru, șeful Inspecției Judiciare. foto: universul.net

Potrivit legii, Netejoru ar fi avut dreptul la un mandat, doar prin susținerea unui concurs, lucru care nu s-a întâmplat. Potrivit ultimei declarații de avere, are un venit lunar de aproape 8500 euro/lună.

Este acuzat că și-a plagiat teza de doctorat. Potrivit publicației Press One, Netejoru a avut nevoie de doar trei cărți pentru „elaborarea” lucrării de doctorat “Particularități manageriale în cooperarea polițienească internațională pentru prevenirea spălării banilor”.

Coordonatoarea sa de doctorat, profesor universitar Ștefania Georgeta Ungureanu, este condamnată la închisoare cu suspendare, pentru că a înșelat Academia de Poliție, precum și nouă doctoranzi ai acestei instituții, relatează sursa citată.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a scos în evidență că Netejoru a fost numit politic

Deși Inspecția Judiciară este extrem de „sensibilă” la criticile din partea presei, nu a emis niciodată comunicate de presă pentru apărarea reputației profesionale când a venit vorba despre propriile gafe. A cerut, însă, cercetarea disciplinară a judecătorilor care au cerut Curții de Justiție a Uniunii Europene(CJUE) să se pronunțe cu privire la legalitatea numirii lu Netejoru în funcția de inspector șef al Inspecției Judiciare.

CJUE a menționat că există o influență politică vizibilă în acest caz.

Decizia arată în mod clar, fără dubiu, că în perioada 2017 – 2018 s-a încercat crearea unor pârghii de control în justiție care sunt de natură să aducă atingere independetei justiției, după cum se exprimă CJUE. Printre acestea, modul în care i-a fost prelungit mandatul inspectorului sef al Inspecției Judiciare și o “reorganizare” a Inspecției prin nu mai puțin de 5 ordonanțe de urgenta – adică, o implicare nejustificată a puterii executive în justiție”, declara pentru Hotnews judecătorul Horațius Dumbravă, fost președinte CSM, referitor la decizia CJUE.

Articolul precedentMarcel Ciolacu a fost ales preşedintele Grupului PRO-America din Parlament
Articolul următorȘoșoacă face apel la Iohannis: ”Nu îndrăzniţi să băgaţi România în război”
Georgiana DRAGOMIR
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”