Primăria Mangalia, contract de consultanță cu firma propriului angajat

Banu' la ban trage, după constație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor

Primăria Mangalia a contractat pentru serviciile de consultanță necesare extinderii spitalului municipal firma Top Management ING Constanța. Această firmă este a unui angajat al primăriei Mangalia, manager coordonator de mai bine de ani, Bogdan Daniel Banu.

 Potrivit presei locale, Primăria Mangalia a atribuit pe 25 ianuarie 2021 un contract pentru „Servicii de consultanţă în domeniul managementului de proiect şi Servicii de consultanţă în domeniul achiziţiilor în cadrul proiectului «Extindere și dotare ambulatoriu, Spital Municipal Mangalia», Cod SMIS 125598”, în valoare de aproape 200.000 de lei.

Contract obținut după contestații

Acest contract de consultanță a fost încheiat, în urma unei proceduri simplificate de achiziție, încă din luna mai 2020, când au fost depuse cinci oferte, din partea a zece firme. Iar câștigătoare a fost desemnată asocierea formată din Radexpert Consult & Management SRL (lider) – Dondera Angela PFA- Romdeca SRL. Însă asocierea în care este implicată și firma lui Banu, Top Management Ing SRL- Costel Susanu (fost angajat al Consiliului Județean Constanța) a contestat alegerea Primăriei Mangalia la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), în noiembrie 2020.

După analizarea probelor, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis contestația formulată de Top Management Ing SRL, în contradictoriu cu primăria Mangalia, în calitate de autoritate contractantă și anulează raportul procedurii nr. 64158/17.11.2020, în partea ce privește evaluarea ofertei SC Radexpert Consulting & Management SRL și adresele de comunicare a rezultatului procedurii,  scria Ziua de Constanța, în decembrie 2020.

Firma de consultanță Top Management Ing SRL a fost înființată în 2009 și este specialistă în drenarea banilor publici cheltuiți de primăriile din județ pentru accesarea diverselor proiecte locale. Societatea a raportat pentru anul 2019 afaceri de 1,1 milioane de lei și un profit net de 751.000 lei, cu 8 angajați, precum și datorii de 977.000 lei.

Averea lui Bogdan Daniel Banu

Potrivit declarației de avere depuse pentru anul 2020 de Bogdan Banu, acesta are împreună cu soția sa, Carla Iolanda, manager în cadrul Primăriei Negru Vodă, o avere impresionantă. Sunt proprietarii așapte terenuri intravilane în Năvodari, Constanța, Lipnița și Costinești, precum și a două case și trei apartamente în Constanța și Năvodari. Dar și „posesorii” a nu mai puțin de 11 conturi și depozite bancare.  Bogdan Daniel Banu a declarat 40.003 lei încasați în ultimul an ca manager coordonator în UAT Mangalia, 6.011 lei ca administrator al Top Management Ing SRL și 37.237 lei ca manager al GAL Dobrogea Sud- Vest. La rândul ei, Carla Iolanda Banu a încasat 127.236 lei ca manager al UAT Negru Vodă.

Bogdan Daniel Banu a mai câștigat 103.390 lei din dividendele pe 2017 ale firmei sale, Top Management Ing SRL, acesta mai fiind administrator și al Porto del Sole SRL, dar și președinte al Asociației Eurosmart.

Parte din banii familiei Banu se duc pe proiecte turistice, aceștia urmând să construiască un Centru Recreativ în Năvodari, dar și un imobil cu apartamente de închiriat, în Mamaia Nord – pe fonduri europene, mai scrie presa locală.

Articolul precedentSubofițer al ISU Harghita, hoț de carburant. Procurorii l-au trimis în judecată pentru o pagubă de peste 9.000 de euro
Articolul următorRevolta unui părinte: ”Am unul dintre copii în clasă primară. Practic, societatea mă condamnă să mă infectez”