Kelemen Hunor, liderul UDMR, a afirmat la Antena 3 că nu exclude cota unică de impozitare, așa cum au anunțat cei social democrații, însă că acum nu este momentul oportun pentru o astfel de schimbare. Nici bine nu s-a uscat tușul de la parafarea noului guvern, unul de compromis, că au și apărut primele divergențe de opinie pe o temă extrem de importantă pentru angajații români.
„Noi suntem pentru cota unică din 2004-2005, de când a fost introdusă. Da, nu este așa cum ar trebui să fie cota unică din punctul meu de vedere, au fost modificări pe ici, colo. În Europa de Est, dacă vrei să atragi investiții, să fii atractiv, să ai un avantaj, atunci trebuie să menții cota unică pe termen lung. Statele din vest și nord care au avut o dezvoltare economică foarte lungă, nu au avut comunism, își permit și merg pe o altă modalitate de impozitare a veniturilor. Nu exclud pe termen lung sau mediu, dar nu putem face schimbarea pentru 2022 sau 2023. Pierdem competitivitatea față de Bulgaria și Ungaria și nu cred că asta ne ajută”, a declarat Kelemen Hunor, la Antena 3.
„Toți restul sunt niște tâmpiți, doar noi suntem deștepți?”
Recent, la TVR 1, Marcel Ciolacu a susținut că sistemul de impozitare trebuie schimbat, dând exemplu țărilor din Europa, ba chiar, consideră că trebuie văzut, cât de curând, direcția spre care să se îndrepte România, țara care are cea mai mare povară financiară din UE.
„Care taxa unică? Unii plătesc 16%, unii plătesc 10%. Nu mai e cota unică. Vor fi discuții anul viitor să vedem spre ce vrem să ne îndreptăm. Dacă mai sunt 3 state sau 4 state în Europa cu cota unică, toți restul sunt niște tâmpiți, doar noi suntem deștepți? Peste tot s-a schimbat sistemul de impozitare, numai în România e perfect? Dar vedem că avem cele mai mici venituri”, a declarat Ciolacu, la TVR 1.
Pe de altă parte, liberalii spun că această cotă unică nu se poate negocia. „E un principiu liberal, noi încurajăm performanța, îi încurajăm pe cei harnici”, a declarat vicepreședintele PNL Adrian Cozma, la Antena 3. Cât privește declarația lui Ciolacu, aceasta a fost analizată de Cozma, iar concluzia a fost că social democrații își doresc să îi impoziteze suplimentar pe oamenii de afaceri care fac performanță. „Acest lucru e esențial pentru PNL, aici PSD nu va avea partener de discuție. Cota unică nu cred că poate fi pusă în discuție în nicio negociere viitoare”, a mai afirmat vicepreședintele liberal.
Ciolacu, despre actualul guvern. „E condamnat să stea până în 2024 și să facă ce e mai bine”