Cu toate că la precedentele alegeri, cele locale, USR PLUS a părut să dețină monopolul în ceea ce privește alianțele (pe ici, pe colo) cu PNL, excluzându-i pe cei de la PMP din schemă, iată că lucrurile par să se schimbe acum, în prag de alegeri parlamentare. Întrebați despre o posibilă colaborare cu USR PLUS, atât cei de la PNL, cât și cei de la PMP s-au arătat refractari, dând semnale că o posibilă alianță cu prodigy-ul politicii românești are șanse din ce în ce mai mici să prindă contur. Desigur, nu vorbim despre un punct de vedere adoptat în mod oficial de cele două partide, ci de părerile anumitor membri ai acestora.
Robert Turcescu (PMP): „N-am niciun confort să mă așez la masă în negocierile pe care le trâmbițează USR-ul”
„Ei se așază să negocieze, nu să guverneze. Pun condiții, cum că dacă nu dau ei premierul, atunci să dea măcar programul de guvernare…Păi chiar nu poți conduce țara doar dând din gură. Ce dovadă mai clară vrem? În această perioadă critică traversată de România, USR nu s-a alăturat unui efort comun cu PNL-ul. Nu cumva să le scadă procente electorale. Că ia gândiți-vă, e greu în criză și în pandemie, cum să-și asume ei ceva, nu-i așa? S-au străduit să-și prezerve un scor electoral. Despre asta este vorba (…) Acum vin să guverneze?!”, a declarat Robert Turcescu, lider PMP.
La rândul lui, deputatul PMP Marius Pașcan a declarat că și-ar dori să facă echipă cu liberalii, în următoarea legislatură, cea votată pe data de 6 decembrie.
„Eu cred că românii au înțeles că e nevoie de o guvernare de dreapta în perioada următoare și noi suntem dispuși să stăm la această masă, sigur, după ce vom vedea rezultatele din 6 decembrie și sperăm să fim forța care va compune guvernarea împreună cu PNL și cu cine va mai dori să se ralieze proiectelor…” a spus Pașcan, plin de speranță.
Florin Roman (PNL), despre USR PLUS: „Eu personal nu am încredere că pot lucra cu acești oameni”
S-ar putea ajunge la o alianță cu UDMR, oricât de incomodă
În cealaltă tabără, cea liberală, Florin Roman pare să nu aibă nici el tot atât de multă încredere în USR PLUS, cel puțin nu atât cât pare să aibă președintele Klaus Iohannis. În viziunea lui Roman, USR PLUS și-ar fi concentrat energia pe atacurile împotriva PNL, de vreme ce „pe piață” încă mai exista PSD.
„Alianța naturală este cu PMP, pentru că au fost singurii parteneri loiali și de cuvânt care au stat lângă PNL în lupta din Parlament cu PSD.
Din păcate, sondajele ne arată că nu am putea face doar noi și atunci mai e nevoie și de UDMR pentru a face majoritatea, din păcate nu extrem de confortabilă.
Venirea USR în această alianță va genera majoritate pentru schimbarea Constituției. Președintele vrea să avem și o reformă serioasă a statului român. Pentru revizuirea Constituției este nevoie de două treimi.
Ce încredere pot să am eu într-un partener care de un an de zile atacă PNL în loc să atace PSD. Eu personal nu am încredere că pot lucra cu acești oameni”, a declarat Florin Roman.