Ieri, Guvernul a aprobat Ordonanța prețurilor la energie, potrivit căreia au fost făcute unele modificări la actul legislativ deja aflat în vigoare.
Vestea bună este că, potrivit ministrul Energiei, Virgil Popescu, perioada de aplicabilitate a vechii ordonanțe a fost extinsă până anul viitor în august.
Modificările aprobate aduc însă și noi praguri de consum pentru prețuri plafonate, despre care ministrul a spus că vor încuraja „economia consumului”.
Concret, în ceea ce privește energia electrică, românii care au un consum cuprins între 0- 100 KWh vor plăti 0,68 de lei/kWh, dincolo de acest prag și până la 300 KWh fiind facturat cu maxim 0,80 lei/kWh, cu o excepție. Astfel, consumul de energie electrică care va depăși 255 kWh/lună va fi facturat la prețul din contractul semnat cu furnizorul. Or tocmai aici a insistat Virgil Popescu pe faptul că „prin această decizie vrem să stimulăm populația să facă o economie a consumului”.
În ceea ce privește gazele naturale, ordonanța reglementează același preț maxim 0,31 de lei/kWh, valabil fără un plafon de consum. Astfel, prețul la gaze naturale este reglementat, producătorii având obligația să vândă gazul natural furnizorilor de clienți casnici cu 150 de lei/MW, același preț fiind prevăzut și pentru producția de energie termică pentru CET-uri.
„Schema de protejare a populației și a mediului economic se extinde până la 31 august 2023. (…) Spitalele publice și private, învățământul public și privat, furnizorii publici și privați de servicii sociale au un plafon de 1 leu kWh indiferent de cantitatea de energie electrică consumată. Ceilalți: IMM-urile, industria alimentară, alt gen de instituții publice vor fi sprijinite cu 85% din cantitatea consumată, tocmai pentru a încuraja, și la acest nivel, economisirea de energie. La gaze, pentru consumul non-casnic, vorbim de același plafon de 0,37 lei/ kWh pentru toți cei care consumă până în 50.000 de MW anual. (…)
Pentru a încuraja furnizorii să achiziționeze energie ieftină, s-a stabilit un plafon maxim de decontare al MW-ului de energie electrică de maxim 1.300 lei. Furnizorul nu va mai primi decontare pentru sumele care depășesc 1.300 lei.
Tranzacțiile succesive, care au crescut prețul artificial al energiei electrice sau al gazului natural, vor fi dur sancționate cu 5% din cifra de afaceri, amendă pe care acum ANRE o are la dispoziție. Statul, acolo unde este acționar, se va asigura că vânzarea energiei va fi pe termen lung, pe 5 ani de zile, cu scopul de a asigura predictibilitatea prețului și pentru a elimina speculațiile din piață. Ne vom asigura ca furnizorii și distribuitorii vor putea să-și asigure clienții finali și consumul tehnologic prin contracte bilaterale. Până la 1 noiembrie trebuie să existe asemenea strategii de vânzare”, a dat câteva detalii ministrul Energiei.