Petrecere spontană, direct pe peron!
Din pricina caniculei extinse, însă și a vechimii garniturilor și a liniilor de cale ferată, trenurile care au circulat în acest weekend au înregistrat întârzieri considerabile, spre nemulțumirea unora dintre călători care s-au văzut în postura de a aștepta și zeci de minute pentru a se urca în tren.
Nu toții călătorii au fost supărați din cauza întârzierilor trenurilor. Unii au dat chiar și o petrecere!
Câțiva călători care așteptau trenurile care să-i ducă spre Sibiu sau Suceava au „încins” o petrecere chiar pe peronul gării din Constanța, în așteptarea trenurilor. Astfel, oamenii au scos o boxă wireless și au început să danseze și să cânte direct pe peron, timp în care din boxă se auzeau manele, informează Newsweek.ro. Petrecerea a durat până la sosirea trenurilor.
Imaginile ce petrecăreții au devenit virale într-un timp extrem de scurt pe rețelele de socializare.
Totuși, ce ne facem cu acei călători care nu apreciază petrecerile spontane cu manele?
În timp ce întârzierile și accidentele CFR se țin lanț, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, promite că, în cel mult două luni, va semna un contract de achiziții pentru 20 de trenuri electrice, de ultimă generație. Ulterior, a adăugat ministrul, achiziția va fi simplimentată cu alte 17 garnituri.
„Consecinţa subfinanţării cronice a sistemului feroviar nu este de ieri sau de azi sau din ultimele trei sau 6 luni, ci de 30 de ani. Ceea ce trebuie noi să facem, ca manageri, este să scoatem acest sistem din groapa în care a fost aruncat. Asta nu se poate face din gesturi sau din vorbe, ci se face cu capitalizarea masivă a acestor campanii si cu bani de investiţii. Nu există eficientizare fără investiţii. Avem investiţii demarate şi urmează să încheiem contracte şi aici o să fie un breaking news: în cel mult două luni vom semna un contract de achiziţii pentru 20 de trenuri noi moderne, de ultimă generaţie, electrice, cu opţiune de a cumpăra încă 17. Şi eu cred că ar fi o idee absolut excelentă să cumpărăm 37 de trenuri. Iarăşi, discutăm de finanţare şi mă voi lupta ca să avem aceşti bani în principal din fonduri europene. 37 de trenuri, de rame electrice moderne cu aproximativ 350 de locuri. Asta este parte din soluţia de viitor şi nu cârpeala care se desfăşoară de ani şi ani, aş zice de zeci de ani, în care reparăm locomotive care sunt vechi de 40 de ani şi încearcă oamenii ăştia din domeniu să facă minuni cu materialul învechit”, a declarat ministrul Cătălin Drulă, conform Epoch-Times.ro.