Actualul ministru al Culturii este cel care a preluat interimar frâiele de la Educație, după ce Ecaterina Andronescu a fost demisă. Valer Daniel Breaz este profesor universitar, rector la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia din 2012. Ministrul Breaz este absolvent al Facultății de matematică, iar din 2002 are titlul de doctor. Ecaterina Andronescu a fost demisă în urma unei declarații controversate vizavi de dispariția tinerei Alexandra. Aceasta a spus ieri că, pe vremea sa, fetele erau educate astfel încât să nu se urce în mașină cu străinii.
„Am decis să o demit astăzi pe doamna Ecaterina Andronescu din funcția de Ministru al Educației pentru declarațiile profund greșite făcute recent în cadrul unei emisiuni televizate. Sunt afirmații care arată lipsă de înțelegere – punctual, a cazului de la Caracal și, în general, a modului în care trebuie să ne protejăm copiii de răpiri, agresiuni, abuz și trafic de persoane – din partea doamnei Andronescu. Este o atitudine lipsită de responsabilitate, care nu reflectă poziția Guvernului și care nu îmi doresc să devină asimilată cu Executivul pe care îl conduc.
Orice astfel de derapaj din partea membrilor Guvernului va fi, de acum înainte, sancționat în același mod. La fel cum voi denunța public orice acțiune sau declarație din partea oponenților politici, dacă vor încerca să profite electoral pe seama durerii pricinuite de ceea ce s-a întâmplat în Caracal”, a explicat Viorica Dăncilă pe Facebook.
Pentru preluarea interimatului la Ministerul Educației îl voi propune pe domnul Valer-Daniel Breaz, actualul ministru al Culturii.