Traian Băsescu, actualmente europarlamentar, a lansat o serie de speculații privind cazul de la Caracal, explicând totodată ce ar fi făcut dacă tragedia se întâmpla pe mandatul său de președinte al României. Potrivit unor declarații făcute la un post TV, Băsescu crede că în cauză ar fi vorba despre o rețea de crimă organizată, specializată în trafic de persoane.

Credința mea e, că cel puțin, ultima fată a fost scoasă din țară. Ei îi chemam pe toți la mine și le spuneam să o găsească pe fetiță. Îi chemam de două ori pe zi și o dată noaptea”, a spus Traian Băsescu, citat de Știri pe Surse. Băsescu face referire la Alexandra, adolescenta de 15 ani dispărută în urmă cu o săptămână. Însă Gheorghe Dincă este bănuit că ar fi răpit, sechestrat și, cel mai probabil ucis, o altă tânără, care dispăruse în aprilie.

În urmă cu câteva zile, Băsescu a ținut să asigure că STS nu are nicio vină în cauză. „De ce apăr STS? Iată de ce:
1.STS nu dispune de mijloacele tehnice pentru localizare;
2.STS primeşte informaţiile de localizare de la operatorii de telefonie mobilă şi le transferă aşa cum le primeşte către beneficiari;
3.STS a fost tot timpul, şi este şi acum, în riscul de a fi preluat de guvern şi integrat în Ministerul de Interne sau în Ministerul Apărării, ceea ce ar duce la politizarea instituţiei şi la decredibilizarea siguranţei comunicaţiilor statului ;
4.Dintre procurori, poliţişti şi STS, aceştia din urmă au cea mai redusă capacitate de ripostă publică, iar în fază iniţială pur şi simplu au fost pe nedrept copleşiţi de acuzaţii ;
5.Este instituţia Statului Român care concentrează cei mai mulţi şi cei mai valoroşi informaticieni. …voi continua să-i susţin spunând adevărul despre dotarea de care dispune STS, până când instituţia va achiziţiona propriul sistem de localizare a telefoanelor mobile
”, a scris Băsescu pe pagina sa de Facebook.

Articolul precedentViorica Dăncilă: „Revolta oamenilor din aceste zile este justificată. Însă românii nu trebuie să se teamă”
Articolul următorNoul ministru interimar de la Educație este matematician