Premierul PSD Marcel Ciolacu anunță mulțumit pe Facebook că prezența la guvernare a formațiunii pe care o conduce face lucruri aproape „magice”.
Anunțul lui Ciolacu are legătură cu majorarea salariului minim net pe economie, majorarea care operează de ieri. Iar din calculele premierului PSD, 1,8 milioane de angajați din țară au de acum salariul minim garantat la 3.700 de lei.
Nu a trecut de altfel nicio lună de când majorarea salariului minim a fost una dintre temele de discuție dintr-o ședință de Guvern. Pe 6 iunie, a fost aprobată Ordonanța de Urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi alte măsuri fiscale:
„Pentru a proteja puterea de cumpărare a salariaților, Guvernul a majorat de la 200 de lei la 300 de lei din salariul suma lunară pentru care nu se va plăti impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii. Decizia se va aplica în cursul acestui an, începând cu drepturile salariale pentru luna iulie, în contextul majorării salariului minim brut pe țară garantat în plată de la 3.300 de lei lunar, cât este în prezent, la 3.700 de lei lunar”, se preciza la acel moment.
De altfel, în nota de fundamentare a proiectului se arăta că, „prin prezentul act normativ se propune ca salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 3.700 de lei lunar începând cu data de 1 iulie 2024, ceea ce reprezintă o creştere de 12,12% faţă de luna iunie 2024”. Iar procente a prezentat ieri și Ciolacu:
„Pentru 1,8 milioane de angajați, majoritar din sectorul privat, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei.
În urmă cu 10 ani, salariul minim brut era 800 de lei. Azi avem cu 2.900 de lei mai mult, adică o creștere de 363%! Iar 84% din această creștere din ultimul deceniu s-a realizat cu PSD la guvernare!
Salariul minim net a crescut în 10 ani cu 293%, de la 601 lei la finalul anului 2013, la 2.363 lei în prezent! Da, au crescut și prețurile. Conform INS, în cei 10 ani prețurile s-au majorat în medie cu 53,26%, ceea ce indică o creștere reală, peste inflație, a salariului minim net cu 157%!
Prezența PSD la guvernare este acum o garanție fermă a creșterii nivelului de trai, în special pentru persoanele cu venituri mici – salariați plătiți cu salariu minim sau pensionari.
Majorarea este cu atât mai importantă cu cât ea ne permite ca, de la 1 ianuarie 2025, să implementăm salariul minim european, ceea ce înseamnă că cel mai mic salariu din România va reprezenta aproximativ jumătate din salariul mediu pe economie”.