Wikipedia/Sursă foto: Pixabay
Wikipedia/Sursă foto: Pixabay

Un colaborator chinez misterios, care se autointitulează ”Zhemao”, și-a petrecut 10 ani scriind pe Wikipedia relatări fictive despre istoria Rusiei.

Acesta a scris peste 200 de articole și a contribuit la alte câteva sute.

A fost nevoie să treacă 10 ani până când editorii să observe că articolele erau false. În urma descoperirii, textele au fost eliminate de pe platforma Wikipedia

Munca creată de Zhemao este uimitoare, în ciuda faptului că informațiile sunt, în întregime, inventate.

Contribuțiile acestui utilizator variază de la relatări fictive despre rivalitățile slave până la povești despre oficialii dinastiei Qing, un amestec amețitor de ficțiune fantastică și istorie demnă de o serie de romane fantastice, notează Futurism.

Această întâmplare ar trebui să ne reamintească faptul că nu trebuie să credem tot ceea ce citim pe internet, mai ales atunci când este vorba de unele articole îndoielnice din enciclopedia online

După ce platforma a observat articolele false, Zhemao a adresat scuze publice.

Un proverb ne învață că pentru a spune o minciună trebuie să spui mai multe minciuni. Am fost reticent să șterg sutele de mii de cuvinte pe care le-am scris. Totuși, ca urmare, am ajuns să pierd milioane de cuvinte. În plus, un cerc de prieteni din mediul academic s-a prăbușit”, se arată în mesajul autorului articolelor false, tradus de Sixth Tone.

În prezent, nu se știe care au fost motivele reale ale lui Zhemao.

Potrivit jurnaliștilor de la Futurism, dacă Zhemao ar fi ales un alt mod de a-și demonstra talentul, multe edituri ar fi concurat pentu a-i publica romanele de ficțiune istorică.

Articolul precedentCadavrul unei femei din Craiova a fost găsit după două luni de la deces
Articolul următorGazul din Marea Neagră, colacul de salvare al României. Țara noastră este un exemplu pentru Europa
Jurnalist full-time / Pesimist part-time