Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Radu Oprea, a declarat vineri, la Ploieşti, că social-democraţii vor ataca în contencios-administrativ hotărârea care conţine măsura „aberantă” referitoare la închiderea magazinelor la ora 18.00. Aceasta a fost pusă în aplicare încă de duminică, în localitățile cu rata de infectare de peste 4 cazuri la mia de locuitori, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. În acele localități care au incidența cazurilor Covid mai mare de 7,5 la mia de locitori, măsura este valabilă pentru întreaga săptămână.
„PSD va acţiona în contencios-administrativ măsura aberantă a Guvernului Cîţu de a închide magazinele la ora 18,00. Aţi văzut ca argumente şi poziţiile celor din coaliţia de dreapta – sunt foarte mulţi de la PNL care critică această măsură. L-am auzit şi pe domnul Guran, l-am auzit şi pe domnul Buşoi, am auzit foarte mulţi care spun că este o măsură aberantă, a fost o măsură ilogică, prost comunicată. (…) Este în lucru, cred că au şi depus-o sau se va depune foarte repede”, a spus Oprea într-o conferinţă de presă.
Acesta a arătat că reducerea programului magazinelor are un efect contrar celui urmărit de autorităţi şi favorizează formarea aglomeraţiei care duce astfel la răspândirea noului coronavirus, lucru pe care, de altfel, l-au susținut și doi dintre consilierii ministrului Sănătății, Ștefan Voinea și Cătălin Cherecheș.
Anul trecut pensionarii aveau două ore de cumpărături, pe zi
Oprea a reamintit de situația de anul trecut, în care persoanele vârstnice aveau doar două ore alocate cumpărăturilor. „Să ne aducem aminte când au avut pensionarii interval de ore. (…) Era o înghesuială fantastică şi în mijloacele de transport şi în magazine. Dacă ar fi avut puţină minte şi ar fi gândit şi ar fi înţeles ceva din experienţele anterioare, nu ar fi venit cu astfel de măsură aberantă, cu atât mai mult cu cât nu poţi compara România cu statele vestice pentru că avem alte obiceiuri de consum”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt al PSD.
Acesta este primul final de săptămână în care se aplică măsurile stabilite de Guvern, în HG nr. 20 adoptat pe 25 martie, valabile pe perioada stării de alertă.
Noile restricții vor intra în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial