După ce aerul a devenit irespirabil în Ploiești, din cauza fumului gros și negru de la Lukoil, primarul Adrian Dobre a solicitat în cadrul unei conferințe de presă demisia ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu, în cazul în care nu se iau măsuri și nu îi sancţioneză pe comisarii Gărzii de Mediu Prahova.
Dobre a susținut că ploieștenii din zona cartierului Mihai Bravu au reclamat ieri noapte că nu au putut respira din cauza mirosului insuportabil.
”Am sunat în primul rând la Garda de Mediu. Nu pot să vă reproduc întreaga discuție, pentru că este într-adevăr inacceptabil ce mi s-a transmis de către reprezentantul Gărzii de Mediu care era de permanență. Mi-a spus nonșalant că ei respectă legea, că vor face verificări a doua zi de dimineață și că oricum vor verifica pe măsurătorile de la stațiile existente în municipiul Ploiești. Dacă doamna Leocadia Gavrilescu are o astfel de atitudine prin subordonaţii săi din teritoriu, este foarte grav și ar trebui să își dea demisia. Dacă nu știe de această atitudine trebuie să îi demisioneze pe cei care, având obligația să verifice și să fie pavăză atunci când vorbim de calitatea aerului să aibă astfel de poziție”, a susținut primarul Adrian Dobre.