Dosarul deschis de procurorii DNA în cazul Galei Bute a ajuns
în faza percheziţiilor. Anchetatorii au făcut luni dimineaţă 18
percheziţii în Bucureşti şi în patru judeţe, la sediile mai multor firme
şi la persoane suspectate de fapte de corupţie în acest dosar, printre
locuinţele scotocite fiind şi cea a lui Rudel Obreja.
Direcţia Naţională Anticorupţie a precizat că în această cauză se
fac cercetări care vizează săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi
asimilate celor de corupţie, în cadrul unor proceduri de achiziţie, prin
programe finanţate din bani publici şi din fonduri europene.
UPDATE Rudel Obreja şi Adrian Gărdean, aduşi cu mascaţii la DNA
Fostul șef al Federației Române de Box (FRB) Rudel Obreja a fost
adus luni cu mandat la DNA pentru a fi audiat în dosarul privind gala în
care a boxat Lucian Bute la București, în iulie 2011.
La DNA este adus și omul de afaceri Adrian Gărdean. Cei doi au fost
ridicați în urma perchezițiilor care au avut loc luni la domiciliile
acestora. La venirea la DNA, Rudel Obreja a declarat că banii au fost
primiți legal.
Procurorii fac 18 percheziţii în Bucureşti şi judeţele
Ilfov, Prahova, Hunedoara şi Gorj, la sediile mai multor firme şi la
locuinţele unor persoane. Surse judiciare citate de Mediafax au precizat
că percheziţiile sunt făcute în dosarul Gala Bute, iar printre
locuinţele percheziţionate se află şi apartamentul fostului preşedinte
al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, din Sectorul 2 al Capitalei.
Potrivit
surselor citate, anchetatorii fac percheziţii şi la locuinţa primarului
din Lupeni, judeţul Hunedoara, Cornel Resmeriţă, precum şi în Ilfov –
la locuinţele lui Ştefan Lungu (Corbeanca) şi Adrian Gărdean (Snagov),
Hunedoara – la Miron Lupulescu (Haţeg) şi Prahova – la Gheorghe Nastasia
(Buşteni).
Tot în judeţul Hunedoara sunt percheziţii la firmele
Termogaz Company din Haţeg, Rogard Coom Impex SRL, tot din Haţeg,
Consmin SA din Petroşani şi Last Time Studio SRL din Câmpina, au
precizat sursele judiciare. Procurorii sunt sprijiniţi în această cauză
de Serviciul Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a
Jandarmeriei.
În dosarul Gala Bute, prin rechizitoriul din 6
noiembrie 2013, procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a
fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, pentru
fapte corupţie, precum şi scoaterea de sub urmărire penală sau
neînceperea urmăririi penale, după caz, faţă de reprezentanţii
Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerului
Economiei, companiilor naţionale şi ai Federaţiei Române de Box
implicaţi în săvârşirea faptelor din acest dosar.