Uniunea Europeană a elaborat o serie de planuri cu scopul de a eticheta ca „verzi” unele centrale nucleare, respectiv unele care folosesc gazele naturale drept combustibil. Însă pentru această etichetare este nevoie de îndeplinirea unor anumite condiții, relatează Reuters.
De altfel, Comisia Europeană urmează să facă oficial această propunere spre finalul lunii ianuarie. Aceasta este o listă a activităților economice și a criteriilor de mediu pe care respectivele centrale trebuie să le îndeplinească pentru a primi eticheta de „investiție verde”.
Totodată, restricționarea etichetei „verzi” la proiectele cu adevărat ecologice, sistemul își propune să facă acele investiții mai atractive pentru companiile private, mai mult, pentru a opri unele exagerări în privința acreditărilor ecologice.
Un proiect al propunerii Comisiei Europene, consultat de Reuters, ar eticheta investițiile în centralele nucleare ca fiind ecologice dacă proiectul are un plan, fonduri și un loc pentru eliminarea în siguranță a deșeurilor radioactive. Pentru a fi considerate „verzi”, noile centrale nucleare trebuie să primească autorizații de construcție înainte de 2045.
Investițiile în centrale electrice pe gaze naturale ar fi, de asemenea, considerate „verzi” dacă produc emisii sub 270 g echivalent CO2 pe kilowatt oră (kWh), înlocuiesc o centrală cu combustibili fosili mai poluanți, primesc o autorizație de construcție până la 31 decembrie 2030.
De asemenea, producția de energie pe bază de gaze naturale sau nuclear va fi considerată „verde” dacă are caracter de tranziție. Aceasta este caracterizată ca nefiind total sustenabilă, dar care are emisiile de carbon sub media industriei și poate fi folosită.
UE şi-a propus o reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, pentru a ajunge la neutralitate climatică până în 2050, relatează Agerpres.
Franţa, ţară care îşi asigură mare parte din energia electrică (70%) din centrale nucleare, este unul din cei mai importanţi susţinători ai energiei nucleare şi susţine că emisiile reduse de CO2 ale centralelor nucleare fac acest tip de energie crucial pentru tranziţia la energia verde. Însă Germania şi alte state se opun şi au început deja să îşi închidă propriile lor centrale nucleare. Gazele naturale constituie un alt subiect care provoacă diviziuni între ţările care susţin că au nevoie de acest gen de combustibil pentru a putea renunţa la cărbunele mai poluant şi statele care susţin că acordarea etichetei de investiţii verzi pentru un combustibil fosil cum sunt gazele naturale afectează credibilitatea taxonomiei.