Suceveanca Elena Ștefoi, ambasador de 14 ani, a fost rechemată în țară chiar în ultima zi a anului. Decretul semnat de Klaus Iohannis pe 31 decembrie nu intră însă în vigoare imediat, ci „în termen de cel mult 90 de zile de la publicarea”. Elena Ștefoi a fost rechemată din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Senegal, în Republica Guineea, în Republica Mali, în Republica Coasta de Fildeș, în Republica Capului Verde, în Burkina Faso, în Republica Gambia și în Republica Guineea Bissau, cu reședința la Dakar.
În urmă cu trei ani, în octombrie 2016, același Iohannis semna decretul de numire al Elenei Ștefoi în calitatea de ambasador al României în Senegal. Poet și publicist, membră a Uniunii Scriitorilor, Elena Ștefoi și-a început cariera în diplomație în 1998, lucrând mai întâi în centrala Ministerului Afacerilor Externe. Ulterior a fost numită consul general al României la Montreal (Canada), iar în intervalul noiembrie 2005 – noiembrie 2012, a fost ambasador al României în Canada.
Este din 1980 Facultatea de Filosofie a Universității din București, iar în 2005 și-a luat doctoratul în filosofie la aceeași universitate. Ca publicist, a debutat în 1976 cu poezie în revista Tribuna, între 1990 și 1993 a fost secretar general la revista Contrapunct, editată de Uniunea Scriitorilor, redactor-șef al revistei Dilema (din 1993 până în 1997), corespondent permanent în România pentru Radio France Internationale (1990-1997), redactor asociat la trimestrialul East European Constitutional Review (1993-1998), corespondent săptămânal la BBC și Radio Free Europe (1990-1997).