Liderul USR Dacian Cioloș consideră că demersul privind suspendarea președintelui, în acest moment este doar „un subiect care să agite societatea și mai mult”, subliniind că sistemul politic se află „în echilibru”, prin blocaj, nu prin responsabilitate politică, acuzând că atât PNL, cât și PSD caută să obțină avantaje electorale înaintea anului 2024, când au loc patru scrutinuri (locale, europarlamentare, parlamentare și prezidențiale).
„Suspendarea președintelui are sens în momentul în care acesta rupe contractul simbolic cu poporul sau atunci când a încălcat legile ori Constituția. În momentul acesta, suntem într-o gravă criză politică în care ambele partide, PNL și PSD, au dat dovadă de o gravă lipsă de răspundere, încercând să obțină avantaje electorale cu trei ani înainte de alegerile parlamentare. Li se adaugă AUR, care încearcă să facă din suspendarea președintelui un subiect care să agite societatea și mai mult”, a scris Dacian Cioloș pe pagina sa de Facebook.
„România este țara lucrului pe jumătate făcut”
Folosind o expresie pe care Iohannis a avut-o în campania electorală din 2014 – „România lucrului bine făcut”, președintele USR afirmă că România, din nefericire, se află în extrema cealaltă, a „lucrului pe jumătate făcut”. Mai mult, că „sistemul politic este blocat în partide iresponsabile, fără posibilitatea de a declanșa alegeri anticipate care sunt la dispoziția președintelui, el însuși pasibil de suspendare populistă. Sistemul nostru politic stă în echilibru prin blocaj, nu prin responsabilitate politică și instrumente funcționale”, a mai scris Cioloș, care a adăugat că soluția alegerilor anticipate, soluția de a șterge tot și de a o lua de la capăt este utopică. Mai mult, că singura soluție corectă este „responsabilitatea politică prin care partidele își asumă rolul lor politic și constituțional, inclusiv penalizarea publică pentru momentele în care greșesc”.
De altfel, acesta consideră că formațiunea pe care o conduce de o lună este silită să suporte „partide politice care nu doresc reforme și am văzut cazul guvernării alături de PNL, după cum PSD promovează politici retrograde prin care aruncă firimituri societății”.
Totodată, Cioloș speră ca România să nu ajungă într-un punct critic. Concret, să nu se ajungă „la implozie politică, la suspendări și la un guvern interimar la nesfârșit”, a mai spus liderul USR, considerând că USR ar fi singurul partid care să își asume rolul politic al unui partic care face ceea ce spune. „Jocurile politice, șmecheria tradițională și jumătățile de măsură trebuie eliminate din politica românească”, a concluzionat Dacian Cioloș.