Premierul Florin Cîțu își vede de guvernare, indiferent de situația din țară, așa că azi a mai semnat o decizie pentru interesul suprem, anume pentru acordarea calității de consilier onorific unui deputat cu state vechi de plată în PNL, în persoana lui Ben Oni Ardelean.
Potrivit actului publicat azi în Monitorul Oficial, liberalul a fost numit consilier onorific al prim-ministrului, în decizie menționându-se că „activitatea domnului Ben Oni Ardelean este neremunerată”.
Ardelean a fost unul dintre liberalii echipei Cîțu, chiar dacă mai low profile. Cert este că în ultima perioadă era clară spre cine merge susținerea sa la șefia PNL, iar pe 26 septembrie a punctat cu o poză pe Facebook în care apare cu Florin Cîțu, alături de alți liberali, cu o explicație: „În așteptarea votului pentru noua echipă de conducere a Partidului Național Liberal. Unitate!”.
Până să-și descopere vocația de politican, Ardelean a fost, timp de 10 ani (1998 – 2008), pastor al Uniunii Bisericilor Baptiste din România. Culmea, chiar dacă a lăsat în urmă cariera de pastor, Ardelean a devenit în 2010 doctor în Teologie, la Universitatea București, iar în 2012 a obținut un prim mandat în Parlament, ca senator, pentru ca acum să fie la al doilea mandat de deputat.
Și, ca un adevărat credincios ce este, și mai ales cu iubire de semeni, Ben Ardelean este cel care anunța cu satisfacție zilele trecute că parlamentarii au respins, „printr-un vot covârșitor, legiferarea parteneriatului civil, în fapt legiferarea căsătoriilor între persoane de același sex, dar ambalat frumos”.
„Felicit și mulțumesc colegilor care s-au alăturat demersului și s-au opus acestui proiect de lege. Bineînțeles, ghiciți care a fost partidul care s-a declarat total pentru adoptare. Aveți o variantă. Mergem înainte! Dumnezeu să binecuvânteze România!”, scria acesta pe Facebook.
Deputatul – consilier onorific a avut totuși un episod mai puțin ecleziastic în aprilie anul acesta, când a fost oprit de polițiști pe când dădea o tură cu mașina, a fost testat și a reieșit că înainte de a urca la volan consumase ceva alcool. Explicația sa de atunci a fost că a luat pastile pentru tensiunea mică, care în schimb i-au ridicat alcoolemia. Sau și alcoolemia, motiv pentru care Ardelean s-a simți nedreptățit că i-a fost suspendat dreptul de a conduce, așa că a anunțat că va contesta măsura. Cert e că în atâtea luni nu a apărut niciun astfel de proces, care să îl aibă pe Ben Oni Ardelean reclamant.
Pe lângă toate cele de mai sus, chiar și cu așa experiență politică vastă și cu un comportament ireproșabil, Ardelean a fost bănuit la un moment dat că el ar fi fost „„cârtița” care imortalizat momentul micii petreceri de anul trecut din biroul lui Ludovic Orban, de ziua acestuia. Atunci, în spațiul public a apărut o imagine în care, deși în plină pandemie și cu măsuri restrictive, Orban le fusese gazdă Ralucăi Turcan (vicepremier la acea dată), miniştrilor Lucian Bode, Bogdan Aurescu, Virgil Popescu, Adrian Oros, și celui care era şeful Cancelariei, Ionel Dancă, parte din aceștia nepurtând mască în interior.
Ardelean a ținut să infirme la acel moment, pe un grup intern, că ar fi avut vreo legătură: „Dragi colege si colegi, sunt sigur că au ajuns si la voi bârfele care circulă pe net, cum că eu as fi autorul fotografiei care circulă. Nu am răspuns presei că nu am de ce să reactionez la bârfe si nici nu vreau să intrețin atmosfera prin dezmintiri la ceea ce apare pe „surse”. Dar, din respect față de voi, colegii mei, vă spun clar si răspicat: nu am nicio legătură cu ceea ce a apărut in spațiul public”.