Sursă foto: www.g4media.ro
Sursă foto: www.g4media.ro

În ciuda faptului că lupta pentru cea mai înaltă funcție a liberalilor s-a încheiat, disensiunile dintre fostul și de acum actualul președinte al PNL – Ludovic Orban și, respectiv, Florin Cîțu, continuă.

S-ar spune că PNL mai are un hop de trecut până ce lucrurile vor fi clare, anume poziționarea la moțiunea împotriva lui Cîțu, care va fi votată marți, zi în care premierul și-ar dori ca Orban să fie cel care va conduce lucrările.

Moțiunea de cenzură împotriva premierului Florin Cîțu a fost inițiată de social democrați și a fost citită ieri în Parlament, urmând ca în cursul zilei de marți să fie supusă la vot. Legat de acest moment, Cîțu îl vede ca fiind unul crucial, cumva fără vreo legătură cu propria persoană.

Ca de obicei, Florin Cîțu consideră că lucrurile depind doar de el însuși și, chiar dacă moțiunea îl vizează direct, este convins că momentul este unul prielnic pentru ca Orban să fie deconspirat ca un inamic al PNL. Potrivit propriilor declarații, ex-liderul PNL are un plan machiavelic de a distruge partidul. Pe de altă parte, Ludovic Orban a arătat zilele trecute că premierul „ține foarte mult la funcție” și că își vede doar propriul interes.

Este bizar ce văd, pentru că l-am auzit pe Ludovic Orban spunând tot timpul că pentru el Partidul Naţional Liberal reprezintă totul. Se pare că acum face totul să dărâme Partidul Naţional Liberal (…). I-a minţit pe colegii liberali când mergea în campanie prin România şi spunea că Partidul Naţional Liberal reprezintă totul.

Dar să ştiţi că eu îl ignor pe Ludovic Orban în această perioadă. Pentru mine declaraţiile lui nu mai înseamnă nimic în acest moment. Cred că este supărat, am înţeles, o să-i treacă, sunt sigur, şi cred că va reveni la sentimente mai bune, pentru că eu cred în continuare că Partidul Naţional Liberal ar trebui să fie mult mai important decât interesul personal.

Cred că îi voi lăsa plăcerea să conducă şedinţa de marţi la moţiune, să vedem acolo. Este important pentru toţi liberalii din România să-l vadă marţi acolo cum prezidează o moţiune pe care şi-a dorit-o foarte mult împotriva propriului partid şi cred că este bine pentru toţi liberalii să-l vadă pe fostul preşedinte cum se va comporta. Eu zic să-l vadă liberalii, l-au văzut în aceste zile, până la urmă este cel mai importat lucru”, a spus Cîțu, citat de Agerpres.

Articolul precedentCNSU a decis: masca devine obligatorie și în spațiile deschise, accesul la activități se face doar celor vaccinați ori trecuți prin boală, iar școlile rămân deschise
Articolul următorCiolacu a reacționat la acuzațiile lui Dragnea, în privința „predării” către Iohannis