În urmă cu foarte puțin timp, premierul Florin Cîțu a ieșit public pentru a face câteva declarații cu privire la tragedia momentului, cea întâmplată azi de dimineață la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. În urma acestei tragedii, 7 pacienți internați la secția ATI Covid au decedat. „Există o evaluare și aș vrea că Ministerul Sănătății să prezinte cum au fost implementate acele măsuri”, a spus premierul Cîțu, astăzi.
Florin Cîțu: „L-am sunat pe domnul primar Chițac din Constanța să o demită pe doamna manager. Și șeful de la AMCS o să fie demis, care de când a intrat în funcție nu a făcut nimic, mai ales că acest spital au fost mai multe nereguli”
Premierul a dat asigurări că, imediat ce va avea rezultatele complete ale anchetei (probabil luni, a menționat acesta), capetele vor începe să pice. Mai exact, acesta se referă la managerul spitalului, însă și la șeful AMCS. „Domnul președinte nu a făcut nimic. S-a bazat pe declarații pe proprie răspundere. Este în subordinea SGG și pot să fac acest llucru. Nu și-a dus la îndeplinire sarcinile”, a spus acesta.
„Cei responsabili o să plătească! Vom avea rezultatele anchetei, iar indiferent de funcție o să plătească”
Premierul a mai spus, de asemenea, că banii ar fi fost alocați de la buget, însă a sugerat că de la alocare până la folosirea acestora efectiv în procesele de reabilitare a spitalelor, e cale lungă. „Cei care invocă lipsa de bani: bugetul alocat la început de an pentru Ministrul Sănătății pentru sănătate a fost de 58,3 miliarde de lei, iar la rectificare au mai fost adăugate 4,5 miliarde de lei. Miercuri, am mai adăugat încă 400 de milioane de lei ditre care 70 de milioane s-au dus către secțiile AȚI, iar restul pentru medicamente. În ceea ce privește Spitalul de la Constanța au fost fonduri europene în valoare de 22,6 milioane de lei alocate pentru gestionarea crizei sanitare. Deci bani au existat dar se pare că nu au fost foloiți cum trebuie”, a declarat premierul.
Citește și: Raed Arafat confirmă: în spital nu existau senzori de incendiu