Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt deciși să obțină un alt final în dosarul fostului primar al orașului Năvodari, trimis în judecată în anul 2014 pentru fapte de corupție.
Soluția finală a fost pronunțată abia în urmă cu câteva zile, însă procurorii consideră că achitările din dosar nu sunt o soluție corectă, astfel apelează la o cale extraordinară de atac.
Potrivit unui comunicat al procurorilor, a fost declarat „recurs în casație împotriva Deciziei nr. 237 din 21 iulie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, pronunțată în apel în dosarul nr. 3743/2/2015 privind mai mulți inculpați și având ca obiect săvârșirea unor infracțiuni de corupție și spălarea banilor, în care DNA a dispus trimiterea în judecată la data de 27 noiembrie 2014”, deoarece la mijloc sunt „multiplele opinii juridice exprimate în spațiul public”.
Astfel, „pentru a preveni generarea unei practici neunitare în aplicarea Deciziei CJUE din 24 iulie 2023 în cauza C-107/23, în cuprinsul motivelor de recurs în casație a fost formulată și o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept”.
Nicolae Matei, ex primarul din Năvodari, acuzat în 2014 de abuz în serviciu în formă continuată (3 infracțiuni), tentativă la infracțiunea de abuz în serviciu, dare de mită și constituire a unui grup infracţional organizat, a fost și arestat la momentul trimiterii în judecată. Alături de acesta, judecate au fost și alte persoane, o firmă, persoane fizice fără calitate specială, cât și nume cunoscute în zonă. Printre acestea, și o judecătoare – Corina Eugenia Jianu, acuzată de abuz în serviciu (2 infracțiuni) și luare de mită.
Consilier si viceprimar al orasului Navodari începând cu anul 2000 și ulterior, din 2008, primar al orasului Navodari, Nicolae Matei arăta într-o prezentare, printre alte realizări, și că a „transformat Navodari în stațiune balneo-climaterică”, DNA arată că de fapt transformase primăria într-o afacere proprie. Actualmente consilier local din partea Partidului Neamul Românesc, Nicolae Matei, era acuzat că a produs primăriei pe care o conducea un prejudiciu de 119.495.866,4 lei.
„În perioada 2010 – 2011, în calitate de primar al oraşului Năvodari şi de preşedinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Năvodari, inculpatul Matei Nicolae a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri situate în intravilanul localităţii Năvodari, pe malul Mării Negre, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează desfăşurarea acestei proceduri administrative, dar şi a dispoziţiilor definitive şi irevocabile ale instanţei de judecată.
La data de 23 iulie 2012, inculpatul Matei Nicolae și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din funcția de primar al orașului Năvodari, legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț derizoriu, a trei terenuri în suprafaţă de 20,6419 ha, 15,9850 ha şi 25,090 ha.
Astfel a fost provocată o pagubă de 1.853.970,4 lei în dauna primăriei Năvodari, respectiv diferența dintre suma de 2.129.480 lei (reprezentând valoarea reală de circulație a terenurilor) și suma de 275.509,6 lei (reprezentând prețul plătit de cumpărător pentru cele trei terenuri), fiind obținute foloase necuvenite de cumpărătorul bunului. Contractul de vânzare-cumpărare pentru cele trei terenuri, aparținând domeniului privat al orașului Năvodari, a fost încheiat în numele SC Dormarbib Group de inculpatul Gurgu Isidor, cunoscând că cele trei terenuri provin din săvârşirea unei infracţiuni de către primarul Matei Nicolae.
Într-un demers separat, la data de 20 decembrie 2012, inculpatul Matei Nicolae, exercitându-şi în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din funcţia de primar al oraşului Năvodari, a încheiat un contract de schimb cu sultă (sumă de compensare) autentificat la 20.12.2012 la un biroul notarial. Prin acesta, el a transmis și respectiv urma să transmită dreptul de proprietate asupra a patru terenuri, în suprafaţă totală de 12.055 m.p. şi a achitat o sultă de 2.592 lei, iar în schimb, a primit de la SC Dormarbib Group SRL suprafaţa de 7.315 m.p. teren, situată în intravilanul oraşului Năvodari.
Astfel, s-ar fi putut provoca o pagubă de 4.919.932 lei în dauna primăriei Năvodari, reprezentând diferența dintre valoarea de circulație a terenurilor schimbate și care urmau să fie schimbate (5.846.780 lei) de către orașul Năvodari plus sulta de 2.592 lei și valoarea de circulație a terenului schimbat de SC Dormarbib Group SRL (929.440 lei) precum şi un folos necuvenit SC Dormarbib Group SRL.
În perioada 1 septembrie 2010 – 21 mai 2014, în calitate de primar al orașului Năvodari, inculpatul Matei Nicolae a efectuat mai multe plăți către Asociația Fotbal Club Săgeata Năvodari, în cuantum total de 12.653.000 lei, cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în domeniu.
O parte din această sumă de bani, respectiv 2.269.510,00 lei, a fost transferată din conturile Asociației Fotbal Club Săgeata Năvodari, în perioada 22 mai 2012 – 03 iulie 2013, de către inculpatul Manu Vasile Alexandru către societăți de tip fantomă, sub acoperirea unor operațiuni comerciale legale, în scopul ascunderii originii ilicite a sumelor respective.
La data de 19 octombrie 2010, în baza unei înțelegeri preexistente, Matei Nicolae a dat inculpatei Jianu Corina Eugenia care, la momentul săvârșirii faptei era judecător în cadrul Judecătoriei Constanța, prin intermediul fiicei acesteia, un teren în suprafață de 500 m.p., situat în orașul Năvodari, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle de serviciu ale magistratului învestit cu soluționarea a două dosare, prin care s-au vătămat drepturile și interesele legale ale orașului Năvodari și au fost obținute foloase necuvenite pentru persoanele implicate.
Fapta ar fi fost disimulată prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare între SC Top Vision SRL (al cărei asociat unic este Matei Nicolae) şi fiica magistratului, prin care aceasta din urmă a dobândit terenul respectiv la prețul de 8.560 de lei, deși valoarea de circulație a acestuia era de 139.550 lei.
Transferul acestei suprafeței de teren s-a realizat la scurt timp după ce inculpatul Matei Nicolae, a beneficiat, prin intermediul unor persoane interpuse, de efectele hotărârilor judecătorești nelegale și netemeinice pronunțate cu rea-credință de către inculpata Jianu Corina Eugenia”, detalia DNA.
La acel moment, dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Constanţa, după care a fost strămutat la Curtea de Apel București, care a dat o primă sentință în anul 2020, încă de atunci de achitare pentru mai multe infracțiuni. Chiar și așa, fostul edil a primit pentru abuz în serviciu din perioada 2010 – 2011 închisoare cu executare:
„Achită pe inculpatul Matei Nicolae pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, (…) achită pe inculpatul Matei Nicolae pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată (faptă 23.07.2012). Achită pe inculpatul Matei Nicolae pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la abuz în serviciu în formă calificată (faptă 20.12.2012). Achită pe inculpatul Matei Nicolae pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (faptă anul 2011). Achită pe inculpatul Matei Nicolae pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (faptă 01.09.2010-21.05.2014).
Condamnă pe inculpatul Matei Nicolae la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată (faptă din perioada 19.07.2010 – 17.10.2011). Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţia de primar.
Constată că infracţiunea pentru care inculpatul Matei Nicolae a fost condamnat în prezentul dosar este concurentă cu infracţiunea de dare de mită pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 262/08.04.2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa definitivă prin decizia penală nr. 201/P/19.02.2016 a Curţii de Apel Constanţa.
Contopeste pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 262/08.04.2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa definitivă prin decizia penală nr. 201/P/19.02.2016 a Curţii de Apel Constanţa şi aplică pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 ani inchisoare. Inculpatul Matei Nicolae va executa pedeapsa de 9 ani închisoare în regim de detenţie”.
La o distanță de mai bine de doi ani, luna trecută, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat sentința definitiva:
„Încetează procesul penal ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale: – față de inculpatul Matei Nicolae (…). Constată că inculpatul Matei Nicolae a fost reținut pe o durată de 24 ore, de la data de 29.08.2014, ora 14:00, până la data de 30.08.2014, ora 14:00 și arestat preventiv în perioada 10.09.2014 – 24.04.2015. Constată că inculpatul Gurgu Isidor a fost re?inut pe o durată de 24 ore, de la data de 29.08.2014, ora 16:05, până la data de 30.08.2014, ora 16:05 (…)”.