Președintele PNL Ludovic Orban a dat asigurări că cazul unei noi moțiuni de cenzură, cât timp se află la șefia partidului, nu va exista niciun parlamentar PNL care să voteze împotriva unui guvern liberal. Această precizare a lui Orban a fost făcută duminică, după conferința de alegeri de la PNL Vrancea.
„Ca preşedinte al Partidului Naţional Liberal, garantez că niciun parlamentar al Partidului Naţional Liberal nu va vota nicio moţiune de cenzură împotriva unui guvern condus de un premier PNL. Aşa cum am demonstrat la moţiunea trecută, în care nu am tranşat congresul, ci am tranşat moţiunea, în sensul în care PSD şi AUR nu au obţinut nici măcar un singur vot peste numărul de voturi pe care îl aveau împreună, au obţinut doar 201 voturi, faţă de 234 de voturi, cât ar fi fost necesar. Niciun parlamentar al Partidului Naţional Liberal, cât eu sunt preşedinte Partidului Naţional Liberal, nu va susţine nicio moţiune de cenzură împotriva unui guvern condus de un premier al Partidului Naţional Liberal”, a declarat Ludovic Orban.
PNL, „încercat” de presiunile din exteriorul partidului
În discursul din timpul conferinței alegerilor de la PNL Vrancea, Orban a vorbit despre „presiunile din exteriorul PNL”, acesta atrângându-le atenția celor din afara partidului „care-și bagă coada de două luni”, de când a început cursa dintre el și pemierul Florin Cîțu.
„Le atrag atenţia acelora din exteriorul Partidului Naţional Liberal care îşi bagă coada de două luni în democraţia internă, care folosesc instrumente nedemocratice, care sucesc mâni la spate, care arată pisica, care umblă la scheletele din dulap ale unora şi altora, că nu cedez. Că exact ca la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, indiferent câţi vor fi în jurul meu, voi da bătălia până la capăt şi voi da bătălia cu toată forţa pe care o am, voi da bătălia pentru Partidul Naţional Liberal, voi da bătălia pentru România”, a mai spus Orban.
Orban și Cîțu, pe aceeași „lungime de undă” legat de CFR
Demiterea directorului CFR, Ovidiu Vizante a fost cerută de premierul Florin Cîțu. Duminică, la Focșani, Ludovic Orban a precizat că „în mod normal, ar fi trebui să își dea demisia imediat. Management dezastruos. A fost schimbat vechiul director general, care a pus compania într-o formă bună, care a reuşit să facă achiziţii importante, care a reuşit să crească calitatea serviciilor, pur şi simplu a fost schimbat din funcţie, înlocuit cu un manager care, de când este numit ca manager, au apărut disfuncţionalităţi majore în funcţionarea CFR”, a afirmat Ludovic Orban, cel care în perioada aprilie 2007 – decembrie 2008 a fost ministrul Transporturilor.